Unu din cinci din patruzeci

 În cele 30-40 de minute cât am tropăit, vinerea trecută, prin Gara Basarab, am tras fix cinci cadre, între care unu îmi place foarte mult. Era o forfotă serioasă, un tren pleca, două veneau, oamenii erau grăbiţi, nedumeriţi şi uniţi împotriva frigului. Am fost relaxat ştiind că pe acolo nu mişună gardieni, jandarmi, însă am încercat să fiu cât mai puţin vizibil. Oamenii pleacă încărcaţi la ţară, şi nu se bucură întotdeauna să fie ”filmaţi”, însă nu s-a ridicat nici o sprânceană înspre mine.

Afară din colivie

 Bucureşti, ianuarie 2012.

Geometrie pură

 Mogoşoaia, mai 2011.

Fărâme

 Am auzit la vernisaj cuvinte frumoase şi laude la adresa fotografiilor din expoziţie. Apoi, spre sfârşit, Părintele Iustin, stareţul Mănăstirii Oaşa, un tip pe care-l apreciez foarte mult, s-a ridicat şi a spus că pe el nu-l impresionează deloc fotografiile astea. Hopa, mi-am ciulit urechile. A spus că ele nu sunt altceva decât nişte resturi de la masă, nişte rămăşiţe din ceea ce se întâmplă la Oaşa, acolo unde ei stau de vorbă cu Dumnezeu, văd şi simt zilnic lucruri cu mult mai frunoase, mai intense, decât cele arătate în fotografii. Eu spusesem la deschidere câteva sunete articulate, între care acelea că am simţit acolo forţa emoţională şi spirituală a locului şi că, dacă aceste fotografii reuşesc să aducă o frântură din ea, ar fi grozav. Mi-a plăcut tare ce-a spus părintele, este chiar ideea mea despre fotografie, spectacolul vieţii este unic şi fascinat, iar fotografia are darul de surprinde uneori o fărâmă din acesta.

Astăzi este ultima zi în care poate fi vizitată expoziţia “Oaşa”, în sala Foaier a MŢR, până la ora 18.

Nazareth, concert diseară.

 La începutul lui 1990 apăruse o broşură, “Giganţi ai muzicii rock”. Eu şi cu prietenul Şerban eram înnebuniţi după ea, o ştiam din scoarţă-n scoarţă, o deschideai la orice pagină, spuneai două cuvinte, iar restul continuam noi, cuvânt cu cuvânt. Pe atunci nu ştiam cum arată tipii din acele trupe, abia dacă ascultasem câteva piese care ne înflăcăraseră imaginaţia, iar în broşură, fiecerei litere a alfabetului îi revenea o trupă, cu discografie şi istorie. Prima trupă mare pe care am văzut-o în concert, în 1993, a fost cea de la “N”: Nazareth. Am mers cu Şerban şi cu Mihnea la Polivalentă, nu aveam bani de bilete şi am tot dat târcoale sălii. Eu cu Şerban am tulit-o pe o uşă, cu paznicul fugind după noi pe un hol beznos, ne-am ascuns sub o masă, şi când a trecut pericolul, am ieşit undeva în spatele scenei. Acum, Mihnea organizează concertul Nazareth din această seară de la Hard Rock Cafe. Fotografia-i făcută la al doilea concert al lor în România, acum 2-3 ani, un concert grozav până ce s-a stricat instalaţia de sunet de la Hala de Muzică.

Aşteptări

Bucureşti, ianuarie 2012. Abia acum mi-am dat seama că, deşi este acelaşi colţ al aceleiaşi biserici, şi fotografiile sunt făcute la distanţă de 20 de minute, nu apare acelaşi preot în ele.

O doamnă

Ianuarie 2012, Bucureşti. Renunţasem la idee, am văzut atâtea fotografii cu oameni trecând pe lângă un banner sau o vitrină cu reclame, însă de data asta nu m-am putut abţine.

M.F.

Nu, nu-i Piaţa Universităţii, ci doar un revoluţionar în ale muzicii. Mircea Florian în concert la aniversarea Club A, pe la începutul lui iunie 2011.

Vernisaj la MŢR

Nu ştiam nimic despre cum va arăta Piaţa Victoriei, aşa că în timp ce urcam pe scările rulante ale gurii de metrou, cu o oră înainte de vernisaj, priveam atent în jur. M-am aşezat la stop şi mi-a luat juma` de minut să înţeleg că stau acolo ca idiotu` pentru că circulaţia e întreruptă. Era lume multă şi mulţi se îndreptau spre Piaţă. Aşa că le mulţumesc încă odată celor ce s-au încumetat şi au ajuns la vernisaj şi vreau să le spun celor ce nu au venit că nu-i bai, expoziţia “OAŞA” rămâne deschisă la sala Foaier a MŢR până pe 29 ianuarie, zilnic, între 10-18, mai puţin lunea. Ce-mi place la un vernisaj este că rămâne unul din puţinele momente în care pot primi un feed-back, pot să văd reacţia oamenilor şi să intru în vorbă cu ei despre fotografii, lucruri de care am mare nevoie. Ce nu-mi place, în afara faptului că trebuie să vorbesc “oficial”, să mă adresez publicului, este că nu reuşesc să discut cu fiecare în parte, vechi cunoştinţe sau feţe noi, să înţeleg ce le place şi ce nu, sau măcar să schimb câteva vorbe. Aseară întrebarea frecventă a fost care sunt fotografiile mele şi care ale Părintelui Pantelimon, de ce nu le-am separat sau semnat. Mi-a trecut prin minte să fac asta. Am încercat să fac un şir, o ordine care să pornească de la dreapta spre stânga, cum intri, şi dacă le separam, stricam “povestea”. Foarte rar m-am implicat în expoziţii de grup, sunt un fotograf orgolios şi-mi place să am spaţiul meu. Dacă nu aş fi crezut în fotografiile părintelui nu aş fi pornit această expoziţie. Eu am avut de ales din vreo 8 filme, câte am tras acolo, însă Părintele mi-a trimis câteva sute de cadre, iar selecţia a fost drastică. Am ajuns la o expoziţie cu 20 de fotografii de căciulă, iar faptul că am stat atât să le selectez m-a făcut să simt că ele sunt în aceeaşi barcă, şi nu aş fi vrut să aud că “ale tale-s mai frumoase” sau “ale Părintelui sunt mai bune”. Ele sunt făcute de doi oameni din lumi diferite, dar pe aceeaşi frecvenţă în ceea ce priveşte fotografia.

Cutia din Foaier

 Luni seara, la intrarea în sala Foaier a Muzeului Ţăranului mă aştepta o cutie maaaare, din lemn. Am înţeles că a fost nevoie de patru oameni s-a aducă acolo. Înăuntru erau cutii de carton aşezate perfect, iar în cutii stăteau cuminţi fotografiile expoziţiei “Oaşa”. Ăsta a fost modul în care cei de la Muzeul Astra din Sibiu mi-au trimis fotografiile expuse acolo. Mulţumesc, Elena! E o “mică” diferenţă faţă de cei de la Institutul Francez din Bucureşti, care după expoziţie mi-au spus că le pare rău, dar au dispărut fotografiile, sau faţă de ICR care le-a îngrămădit undeva în spate cu câteva zile înainte de încheierea expoziţiei. Am scos fotografiile din cutii, le-am aşezat jos, în picioare şi au urmat tot felul de calcule. Nu m-aş fi descurcat fără colegul meu Alex. În timp ce el făcea treaba cu sfoara, eu mă tot fâţâiam prin sală şi habar n-aveam cum să le aşez, în ce ordine. Ritmul este altfel decât la Sibiu, în sala-pivniţă cu arcade. Am încercat să ajung la o înţelegere cu sala, am luat-o încet, pornind de la fotografiile mari, şi, spre mirarea mea, povestea s-a legat într-o oră, am găsit o ordine. Expoziţia “Oaşa”, cu fotografiile Părintelui Pantelimon şi ale mele poate fi vizitată la MŢR, sala Foaier, până pe 29 ianuarie, între orele 10-18. Vernisajul, joi, ora 18. Asta-i fotografia Părintelui Pantelimon, de la care a pornit afişul.