Cișmigiu & Io

Cartea era mică, gălbuie, cu un ”a” mic, alb, desenat pe aproape întreaga copertă. Colecția ”Aventura”, Aurel Lecca, ”Un român în Africa”. Asta a fost prima carte pe care-am citit-o singur, cap-coadă. Apoi am hăituit aparițiile din acea colecție Jules Verne, cu coperte tari, albe, după care ”Cireșarii”. Și între toate cărțile astea de aventuri, mi-a picat în mâini, probabil taică-meu mi-a zis ”Ia mai citește și tu altceva”, cartea lui Grigore Băjenaru ”Cișmigiu & Comp”. Am început-o fără nici un chef, cu gândul să scap repede de ea, apoi m-a prins în asemenea hal încât priveam speriat cum trec de jumătate, mai sunt 50, 25 de pagini. Ce-o să se întâmple după aia, ce-o să mă fac fără eroii cărții, o să pot ține cumva legătura cu ei? Când am terminat de citit cartea, m-a apucat o nostalgie,teribilă, ca la încheierea taberei, când ai vrea să pleci cu colegii acasă la fiecare, să reiei atmosfera, să continui cumva acele momente. Singurul lucru care mă consola era că voi ajunge și eu la liceu și voi gusta din acele trăiri din plin. Farmecul, camaraderia, prieteniile îndelungate, au apărut în școala generală. Liceul a fost de rahat. Însă acum, când găsesc Cișmigiul tot mai atractiv, fotografic vorbind, mi-am amintit brusc de acea carte și de emoțiile pe care mi le-a stârnit demult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *