Valea Stejarului, august 2018

Timp de zece ani, la mijloc de august am fost cu gândul, și de cinci ori cu trenul și cu aparatul de fotografiat, în Maramureș. Pentru că atunci organiza Peter Hurley ”Drumul lung spre Cimitirul vesel”, o întâlnire între oameni faini veniți de prin toată țara și lumea și oameni faini de acolo. O întâlnire cu spiritul, cultura locului, necosmetizate. O ocazie foarte rară. Acum, după ce a luptat dincolo de puterile sale fizice, financiare, sufletești pentru acest festival, Peter a făcut un anunț care m-a întristat. Întâlnirea formală de pe 17 august 2019 de la Săpânța va pune punct acestui proiect ce avea un potențial uriaș. .Îmi vin acum în minte două întâmplări. Una, cu Peter întâlnit în zori în gară, citind dintr-o carte de rugăciuni, și așteptând un colet din Maramureș. Apoi,ceva mai târziu, când îmi povestea cum nu reușește să scape din hățișul birocrației și al lipsei de interes a autorităților, pierzându-și răbdarea și înjurând. A doua, din 2015, când, după miezul nopții, întorcându-mă cu Florin de la concertul simfonic de pe pajiștea din Săpănța, am văzut o luminiță apropiindu-se vertiginos în beznă. Când ne-a ajuns era Peter, care vorbea la două telefoane deodată. Nu ele luminau, ci Peter. Omul efectiv radia. Festivalul fusese un coșmar organizatoric, cu avioane venind de peste tot, probleme, haos, dar Peter radia. Orchestra cântase pentru țăranii din Săpânța. ”Did you see, did you see, man? It was amazing! Wow! Amazing!”. Mulțumesc, Peter!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *