Gorj, 2015

 Am ajuns pe înserat la mănăstire, după o zi întreagă de umblat prin sate. Se făcea răcoare, copacii miroseau minunat, aș mai fi stat în curte, dar Bogdan voia să intre. Înăuntru era liniște, mirosea a tămâie, pace primordială. Părintele ne-a primit cu bine și s-a așezat la vorbă cu Bogdan, care fremăta. Era obsedat de amănunte, de fiecare detaliu de pe teren care l-ar fi putut ajuta în scrierea unui reportaj, de fiecare cuvânt, amintire al interlocutorului ce ar fi întregit puzzle-ul. Apoi, acasă, urma lupta scrisului. “N-am ieșit de cinci zile din casă, n-am mâncat decât pâine, mă ierți că-ți spun, nici nu mă spăl până nu termin, mi-a spus odată.” Iar reportajele ieșeau fabuloase. Bogdan se mira cum de-mi aminteam să-l sun de ziua lui, de 15 martie, chiar dacă îi spusesem că asta-i și ziua de naștere a lui taică-meu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *