Ajung prea rar la Cluj pentru cât de dragi îmi sunt prietenii de acolo. Cu Fane am reușit să-mi petrec o după amiază, după ce am terminat cu naveta la Bonțida, la EC7. Am povestit vreo oră de-ale noastre într-un părculeț, apoi alter ego-ul lui Fane s-a activat când a văzut câteva fetițe cu bunica lângă noi. “Copii, voi știți cine sunt eu? Sunt Moș Crăciun!” Fane n-a fost întotdeuna omul blând, pâinea lui Dumnezeu de astăzi. Mi-a arătat o fotografie din tinerețe, un munte de bărbat cu barba lungă și privirea sfredelitoare, era intimidant. Acum, Fane abia așteaptă luna decembrie, când se transformă în Moș Crăciun, aleargă zi de zi, e istovitor, dar o face cu mare drag de copii. Fetițele au chicotit, bunica a zis “Spune-le, Moșule, că dacă nu sunt cuminți, nu le aduci cadouri”. Fane “Nu mă credeți, așa-i?” Fetele dădeau din cap că nu. “Bine, să vă iau pe rând. Tu, asta mică, toată ziulica umbli după dulciuri, nu mănânci la prânz, dar vrei dulciuri”. Aia mică rămâne cu gura căscată, celelalte râd tare. “Tu, asta din mijloc, numai la telefon ai sta, i-ai înnebunit pe ai tăi să-ți cumpere telefon și cum prinzi unul, nu-l mai lași din mâini”. Fetei i-a pierit brusc zâmbetul, celelalte râdeau, dar deja erau  îngrijorate: Se pregătea cea mare. “Tu, cum pleacă mamă-ta de acasă, fugi la ea în dulap, te îmbraci cu rochiile ei, umbli prin casă în pantofi cu toc, de rujezi, te parfumezi, ce, crezi că Moșul nu știe?” Numai bunica mai avea glas “Ce v-am zis eu că e Moșu și vă vede mereu ce faceți?”