I-a întrebat pe toţi spectatorii cu care a cântat cum îi cheamă, iar ultimul se numea Bogdan. “Înseamnă ceva?”. “Da, înseamnă darul lui Dumnezeu”, a răspuns tânărul. “Aa. Dar nu suntem cu toţii darurile lui Dumnezeu?”. Apoi, aşezat pe buza scenei, Bobby Mc Ferrin s-a mai gândit un pic şi a zis “Mă rog, nu chiar toţi”. Eu am simţit, pe 30 ianuarie, la Sala Palatului, că Bobby Mc Ferrin chiar asta e. Am auzit la sfârşit şi câteva nemulţumiri legate de faptul că a cântat mai puţin ca acum 5 ani şi că i-a pus pe alţii ( spectatori) să cânte. Judecând la rece, aşa e. Eu însă am simţit că acele 2 ore au însemnat altceva decât un concert sau spectacol. A fost o întâlnire cu Muzica, căci Bobby este o întrupare a Muzicii, a tot ceea ce are ea mai frumos: libertate, joacă, armonie, bucurie vie, pură, comunicare directă. Nu cred că am mai văzut vreodată la Sala Palatului o asemenea comunicare, de multe ori publicul funcţiona ca un grup backing vocals şi Bobby a reuşit asta fără să se roage de nimeni, fără să forţeze nici un moment. Omul insista mereu să se cânte, nu să se aplaude sacadat. La bis, s-a aşezat din nou pe buza scenei, i-a întrebat pe cei din primul rând dacă vor alune şi a aşteptat întrebări din sală. “Cum se face că iubiţi aşa mult viaţa?”, “Ne mai cânţi ceva?”, “Povesteşte-ne ceva despre câinii tăi”. Cea mai tare a fost o fetiţă care l-a întrebat “Pot să iau şi eu o alună?” Fotografia e de acum 5 ani,  am promis că zilele astea postez doar color, iar acum am tras numai alb-negru.

Nu e vorba doar de frigul ăsta, care mă tâmpeşte. Urăsc iarna pentru lipsa culorilor, a aromelor, şi în primul rând pentru că sunt dependent de natură. Nu mă atrage să fotografiez în culori sau peisaje, însă personal am nevoie de ele. Zilele astea o să postez câteva din fotografiile mele preferate în culori. Prima e făcută în Gorj, unul din locurile mult subevaluate în ceea ce priveşte frumuseţile patriei. În 2003 am mers într-un sat din Mureş pentru un articol despre un sat plin cu cuiburi de berze. După 2 ani am vrut să repet experienţa- mă fascinau berzele-, însă m-am gândit să vorbesc cu nişte oameni mai calzi, care eventual să cunoască şi limba română şi mi-am zis că un sat din sud s-ar potrivi. Am sunat la poliţia şi la primăria din Câlnic, dar singurul care m-a băgat în seamă a fost factorul poştal. Aşa că iată-mă cu prietenul meu fotograf Costin la poştaş acasă, înghesuiţi într-un pat, cu o puşcă de vânătoare la cap, aşteptând zorile. Pe la 5 dimineţa plecam la fotografiat berze, aveam Canon-ul manual, cu un obiectiv de 300mm, şi stăteam până seara târziu. Fotografia mea preferată e făcută la apus, oamenii au fost foarte prietenoşi, erau şi ei încântaţi de prezenţa păsărilor, m-au lăsta să mă urc pe casă şi de acolo am tras mai multe cadre. Articolul e de găsit aici. http://www.formula-as.ro/2004/634/acasa-1/in-gorj-cand-pleaca-berzele-5382

Fotografiam deja de opt ore înainte se a începe ultimul show al serii şi totodată al B-FIT in the Street 2009. Singura problemă era faptul că urărsc Piaţa Constituţiei, îm dă o stare proastă şi la oboseală nu iese bine. Dar când spaniolii din trupa Comediants şi-au început showul, am uitat de tot şi am fost în priză o oră şi jumătate, cât şi-au făcut de cap pe două scene  şi în public, unde băgau în sperieţi oamenii alergând cu torţe în mâini şi cu măşti înfricoşătoare pe feţe. Un spectacol fulminant, cu focuri, dansuri, costume, personaje gonflabile uriaşe, cel mai bun spectacol de stradă pe care l-am văzut până acum. O adevărată operă de artă în mişcare, şi ce mişcare…M-am întors acasă fluierând, nici prin cap nu-mi trecea că aş fi obosit. Un album cu fotografii din spectacol îl puteţi vedea pe site, aici http://www.iulianignat.ro/portfolio_street.html

20 decembrie-20 ianuarie, e deja o lună de când n-am mai fotografiat, cu excepţia unor poze făcute la revelion, când mi-a căzut pe mâini o cameră digi a unui prieten. Câteva momente luminoase şi vesele de astă vară, din august,de la festivalul Tradiţiilor Populare din Dumbrava Sibiului…Am postat în sfârşit, pe site, la MIXED UP, o selecţie cu fotografiile de atunci. Sper să aveţi răbdare, am fotografiat patru zile, fără restricţii, ceva ce mi-a plăcut foarte mult, aşa că oricât am scos din ele, tot au rămas vreo 60 de fotografii. Albumul îl găsiţi aici:   http://iulianignat.ro/portfolio_mixed_up.html , iar povestea aici: http://www.formula-as.ro/2009/883/societate-37/sarbatoare-in-dumbrava-sibiului-11525

Într-o zi caniculară de iunie a anului trecut m-am prezentat la Green Hours pentru primul concert al zilei cu Taraful Rromak. Îi văzusem pentru prima oară cu câteva luni înainte la Tinerimea Română şi mă năuciseră, cu vocea puternică a Laviniei şi cu toată orchestra sunând ireproşabil. Muzicanţii gypsy au o rezistenţă fantastică, iar asta porneşte de la felul natural, organic în care fac muzică. Cei din fanfara din Zece Prăjini îmi povesteau mai demult cum cântau fără încetare câte o noapte şi o zi, asta după ce străbătuseră tot satul cu alaiul de nuntă. Nici cei de la oraş, “domniţi”, nu s-au schimbat prea tare. Lavinia mi-a zis că au stat toată noaptea la o nuntă, la 6 dimineaţa au pornit cu maşinile din Timişoara spre Bucureşti, au ajuns aici pe caniculă şi au avut acest prim concert după amiaza la Green Hours. Seara au ţinut un al doilea concert, La Motoare ( am renunţat la el în favoarea lui Tito and Tarantulas), iar a doua zi dis de dimineaţă erau invitaţi la o emisiune TV în direct. Şi concertele lor nu sunt te miri ce lălăială, ci muzică aprigă, intensă, sfârâie scena. Am postat fotografiile din iunie alături de cele de la Tinerimea pe site, aici http://iulianignat.ro/portfolio_gypsy.html

Prima ediţie a festivalului de teatru de stradă din Bucureşti a fost o mică revelaţie: zeci de artişti, unii pe picioroange, alţii purtând pe ei doar  vopsele colorate, sau mânuind tot soiul de maşinării, liberi să umble câteva zile pe strazile oraşului şi să fie fotografiaţi în voie. Iniţial se spusese că va fi organizat odată la doi ani, aşa că a fost o surpriză plăcută să văd că s-a ţinut chiar în anul următor. Am fost plecat din oraş câteva zile, în sud, cu treabă, şi am ajuns în Bucureşti în ultima zi a festivalului, care se presupunea a fi şi cea mai tare. Am prins mai multe spectacole şi parade, a fost grozav, am fotografiat vreo 10 ore, iar o selecţie din fotografiile făcute în acea zi puteţi vedea aici. http://www.iulianignat.ro/portfolio_street.html

Am văzut în seara asta “Concertul” şi mi-a plăcut foarte mult, pleacă de la aceeaşi idee a filmului meu preferat, “Blues Brothers”: adunăm trupa veche după “ţ” ani pentru un nou concert. “BB” e o comedie misogină iar “Concertul” râcâie partea sentimentală, dramatică a poveştii, dar până la urmă iese tot un film luminos. Omul meu, Caliu, are un rol pe care-l merită. Bine că a trebuit să vină un regizor de origine română, dar care trăieşte în Franţa, pentru a-l lua într-un proiect serios. Probabil este singurul muzicant adevărat ce apare în film, iar momentul în care trece de la gypsy la clasică cu o uşurinţă şi o intensitate uluitoare e preferatul meu. Ştiu că poate face asta, nu e nici o exagerare. Cu Caliu m-am întâlnit cam odată pe an, aşa cum sunt programate în România concertele Tarafului Haiducilor: în 2007 la E-Uranus, în 2008 în Piaţa Constituţiei şi anul trecut în deschidere la Gogol Bordello. Fotografiam  din faţa scenei, chiar lângă una din fetele lui, care era o copiliţă atunci când am ajuns prima oară la ei acasă în Clejani, în 2001. Caliu a venit de câteva ori acolo, a vorbit cu ea, dar nu s-a uitat la mine, mă gândeam că o fi supărat, dar până la urmă m-a văzut, a început să râdă, m-a chemat la el, ne-am pupat şi am stat un pic de vorbă. Nu e doar un violonist genial, ci şi un om cald, vesel şi sălbatic, un personaj care merită propriul său film. La finalul concertului lor, cel de la GB, ce s-au declarat întotdeauna mari fani, îi urmăreau din spatele scenei, iar la sfârşit de tot, “haiducii” au intrat pe scenă pentru o hărmălie generală. Pe site, la GYPSY MUSICIANS, găsiţi fotografiile cu Taraful Haiducilor în deschidere la Gogol Bordello,    http://www.iulianignat.ro/portfolio_gypsy.html iar aici articolul scris în 2001 după cele trei “vizite” la Clejani.  http://www.formula-as.ro/2007/781/societate-37/haiducii-din-clejani-8218

Era o înghesuială şi un stil ca la intrarea pe un stadion şi totuşi eram pe treptele Teatrului Naţional. Premera teatrului din Sibiu, “Turandot”, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, prin noiembrie. Directorul teatrului, Constantin Chiriac, care avea să facă un rol foarte bun în piesă, declarase că e sigur că spectacolul va fi un mare succes de public. Şi iată sala mare a TNB plină ochi în mare parte datorită faimei de care se bucură teatrul din Sibiu. Cu mai bine de 10 ani în urmă văzusem o “Prinţesă Turandot” la Bulandra, cu Maia Morgerstern în rol principal, parcă într-o societate japoneză. Acum povestea ajunge prin alte coclauri spaţio-temporale. M-am băgat în locul meu preferat la TNB, printre mormanele de cabluri, un spaţiu unde nu mă văd şi nu mă aud când declanşez. Un maşinist de la Odeon mă băgase cu vreo lună în urmă în sperieţi, ceva legat de cabluri şi de prăjire la 220, aşa că la început am fost un pic cam încordat. Apoi m-am relaxat si tot ce am avut  în gând, pe tot parcursul spectacolului, era să-i mulţumesc lui Dragoş Buhagiar pentru scenografie şi tipului care s-a ocupat de lumini. M-am săturat până în gât de spectacole ţinute cu o pânză neagră drept decor şi cu un reflector ( în cazul cel bun) fix pe faţa artistului. Albumul cu fotografii din spectacol apare pe site, la galeria cu TEATRU. http://www.iulianignat.ro/portfolio_circus.html 

Titlul are legătură doar cu numele albumului Scorpions, un disc grozav. Nu toate gesturile din fotografii au origini amoroase, unele sunt gesturi pur prieteneşti, pe care le apreciez foarte mult. Fotografiile-s făcute în ultimul week-end din noiembrie, în cele două zile însorite de OFF ROAD ARENA, desfăşurat în parcul din spatele Palatului Copiilor. Articolul îl găsiţi aici, http://www.formula-as.ro/2009/897/eveniment-17/off-road-arena-11916 , iar mai multe fotografii în noua galerie de pe site, MIXED UP, activată la începutul acestui an.  

În primele zile ale anului, prin nordul Moldovei satele încă mai sunt colindate de cete cu cerbu, cu ursu, cete care pe 3 ianuarie se strâng în cea mai apropiată zonă urbană pentru un concurs. N-am ajuns acolo, dar au venit ei la Bucureşti, la Muzeul Satului, la jumătatea lui decembrie, pe un ger uscat. Prilej pentru urările de bine pe noul an, iată câteva fotografii cu ” urşii ” de la muzeu, iar pe site, un album cu festivalul ”Flori Dalbe” de la muzeu, în noua galerie, MIXED UP, adică aici http://www.iulianignat.ro/portfolio_mixed_up.html