Nu mai văzusem oraşul de la aşa o înălţime. Mai întâi se vedeau farurile maşinilor care se roteau la intersecţie, silenţios şi într-o oarecare ordine, fără să anunţe nimic din isteria traficului de mai târziu. Ca o hoardă de licurici un pic trotilaţi ce se întorceau dimineaţa spre case. Apoi, cu încetinitorul, a prins să se lumineze, o clădire, o biserică, un hotel înalt, până ce se vedea toată jumătatea sudică a oraşului, până la capăt. Atunci am prins ceva curaj, am ieşit pe terasă, şi am văzut cum apare şi soarele. Maria mi-a spus că în fiecare dimineaţă priveşte cum se trezesc pe rând cartierele oraşului, cei din centru mai stau un sfert de oră sub plapumă, au mai puţin drum de făcut până la muncă. Mai întâi se aprind luminile în periferii, apoi, pe rând, un cartier după altul, până la noi.