Umbra cu borsetuţă pe umăr ce aştepta în spatele scenei a păşit în lumina reflectoarelor, transformându-se într-o persoană reală şi atunci am ştiut că fie va fi un mare kitch, fie un concert genial. Nu auzisem de acest Boo Boo Davies până ce s-a anunţat concertul şi mă îndoiesc că prea mulţi dintre cei puţini stânşi într-o luni seara la Hard Rock Cafe ştiau de el. Omului îi ieşeau nişte cârlionţi negri de sub pălărie, de aceeaşi culoare ca şi mustaţa, iar costumul…Era ca şi cum Coco Chanel s-ar fi îndrăgoastit de un clovn şi ar fi vrut să facă din el cel mai elegant clovn de pe faţa pământului. Boo Boo a urcat pe scenă cu o pernă uriaşă de mătase în braţe, a salutat publicul, a pus perna pe scaun, s-a aşezat pe ea, şi preţ de o oră şi jumătate a oferit cel mai autentic concert de blues pe care l-am ascultat live. Louisiana Red a fost grozav anul trecut, dar Boo Boo, cel mai aproape ca vârstă, stil, de Delta Blues, a reuşit o transformare spaţio-temporală: podeaua lucioasă de la HRC a schimbat-o în ţârână din care ieşea praf ori de câte ori o negresă subţire cu părul prins într-un soi de turban şi cu mărgele albe la gât se apuca să danseze. Vagabonzii din spate, care stăteau cu capul pe mese de dimineaţă prinseseră şi ei glas şi chiar mi s-a părut că văd o găină zburătăcind într-un mic nor de pene în spatele scenei. Boo Boo striga ca pe plantaţie, acolo de unde a pornit, nu înţelegeai nici un sfert din ce zicea, la fel ca la nea Cacurică de la Clejani, venea de acolo, se simţea pământul, rădăcinile. Chiar am avut o satisfacţie prostească atunci când am descoperit într-o fotografie că unghiile lui Boo Boo chiar aveau pământ sub ele. După concert am mers să-i spun că mi-a plăcut costumul lui, a zâmbit larg şia zis că mai are o grămadă acasă, l-am întrebat cum era John Lee Hooker, care cânta în casa tatălui lui Boo Boo, ca om, a zis că un tip foarte de treabă şi l-am rugat să-mi semneze un CD. A scrijelit ceva şi abia mai târziu am aflat că, asemenea lu nea Culai tot din Clejani, omul este analfabet. Cum s-a descurcat? Dave i-a dat o mână de ajutor. La finalul fiecărei piese ( la fel se întâmplă şi pe disc), Boo Boo mulţumeşte publicului, şi mai mulţumeşte cuiva, dar nu am înţeles cui, am aflat pe siteul lui. Este vorba de Dave, spiritul său călăuzitor. Mai multe fotografii de la concert, pe site la Jazz/Blues.