Cișmigiu & Io

Cartea era mică, gălbuie, cu un ”a” mic, alb, desenat pe aproape întreaga copertă. Colecția ”Aventura”, Aurel Lecca, ”Un român în Africa”. Asta a fost prima carte pe care-am citit-o singur, cap-coadă. Apoi am hăituit aparițiile din acea colecție Jules Verne, cu coperte tari, albe, după care ”Cireșarii”. Și între toate cărțile astea de aventuri, mi-a picat în mâini, probabil taică-meu mi-a zis ”Ia mai citește și tu altceva”, cartea lui Grigore Băjenaru ”Cișmigiu & Comp”. Am început-o fără nici un chef, cu gândul să scap repede de ea, apoi m-a prins în asemenea hal încât priveam speriat cum trec de jumătate, mai sunt 50, 25 de pagini. Ce-o să se întâmple după aia, ce-o să mă fac fără eroii cărții, o să pot ține cumva legătura cu ei? Când am terminat de citit cartea, m-a apucat o nostalgie,teribilă, ca la încheierea taberei, când ai vrea să pleci cu colegii acasă la fiecare, să reiei atmosfera, să continui cumva acele momente. Singurul lucru care mă consola era că voi ajunge și eu la liceu și voi gusta din acele trăiri din plin. Farmecul, camaraderia, prieteniile îndelungate, au apărut în școala generală. Liceul a fost de rahat. Însă acum, când găsesc Cișmigiul tot mai atractiv, fotografic vorbind, mi-am amintit brusc de acea carte și de emoțiile pe care mi le-a stârnit demult.

Sângeorz Băi, 1977

Asta-i, dacă nu prima, atunci una din primele fotografii făcute de mine. Nu-mi mai amintesc aparatul, stiu că tata avea un Praktica mare, am clar în minte clar mirosul tocului și zgomotul declanșatorului. Mai târziu, mi-a dat Smena să-mi pozez colegii de școală generală. Atunci, pe când aveam cinci ani, ne-am făcut fotografii unul altuia, într-o mică excursie pe dealuri, probabil într-o după amiază de primăvară. În iarna asta am purtat acel pulovăr alb, pe care maică-mea i-l făcuse atunci cadou. Tata-i născut într-o zi de 15 martie.

George

George, care nu se plânge, nu vrea niciodată nimic, mi-a spus că de data asta-i într-o situație foarte nasoală. Ne-am întâlnit acum vreo 2 săptămâni, ne-am așezat la o masă și am stat de vorbă. Ultimele nopți și le petrecuse pe o bancă, nu mai suporta să meargă la adăpost, în nebunia de acolo, în camerele unde-s puși la grămadă bețivi, infractori, oameni agresivi și oameni ce-și văd de treburile lor, asta în timp ce alte camere rămâneau încuiate. George alesese să-și petreacă și ultimile nopți ale iernii, cu vânt, ploaie, temperaturi sub zero, tot în stradă. Mi-a spus că pe viitor, vrea să aleagă din trei variante. A doua era să intre 7, 8 luni într-un apartament, sub cheie, într-un program religios. Nu iese din casă decât când i se dă voie, și doar însoțit. Am vorbit despre asta, despre faptul că George-i dependent de nicotină. Mi-a spus că totodată este și credincios. Prima variantă dintre cele trei a căzut. George a urmat-o pe a doua. Sper să-i fie bine. ( Fotografia-i făcută acum vreo 3 ani).

București, februarie 2019

– Bună ziua!

– Bună ziua! Frumos aparat

– Da, mi-a venit acum o oră prin poștă, vreau să-l testez, să văd dacă-i totul în regulă. Pot să fac o fotografie cu mâinile dumneavoastră?

– Sigur. Se mai găsesc filme d astea? Câte cadre are, 37?

– Nu, astea-s de 12 cadre. Ce citiți?

– O carte despre creștinii din lumea islamică. Dar nu-i așa bine făcută, pentru că autorul s-a bazat doar pe surse de limba germană și nu a mers pe cele de greacă veche și….