București, iulie 2007

Zece ani de la marea bucurie de a-i vedea pe Stones acasă, alături de prieteni.
Telefonul a sunat după ce trecusem de jumătate de drum spre stadion. Iulian? Ești în oraș? Uite, staff-ul trupei a insistat să primești acreditare foto. Poți veni la stadion? La Viena primisem acreditare, la București, după trei luni de insistențe, mi se spusese că nu se poate. Iar acum se putea, cu condiția să arăt după concert fotografiile pentru o selecție. Ceea ce nu se întâmplase la Viena și nici la București nu s-a mai pus problema după concert. Nu dețineam și nu fotografiasem cu o cameră digitală. Ca în multe cazuri, prietenul Costin Nae m-a ajutat, m-a așțeptat la stadion cu camera cea mai profesionistă a momentului. Nu știam nici de unde se deschide. Mi-a făcut un scurt instructaj și am intrat. În spațiul destinat fotografilor, în buza scenei, Petrică Pavel, Dumnezeu să-l ierte, mi-a mai arătat câte ceva și mi-a spus că o să mă descurc, ceea ce mi-a prins bine. Fierbeam. Se lăsase seara, stadionul era plin și fremăta. Încă se resimțea canicula. Visasem la momentul ăla, cum ar fi să fotografiez din nou Stones, știind ceea ce știam de la Viena și cu aparatele mele noi, acum eram acolo, dar aparatele erau acasă. O să-mi iasă măcar un cadru clar? De undeva din public, Laura mă văzuse că eram foarte nervos, practic umblam de colo colo și înjuram, așa că mi-a trimis un mesaj că va fi bine. Am pus mâna pe scenă și am simțit un soi de familiaritate, era acea scenă din lemn negru de anul trecut, care, între timp, călătorise pe tot continentul. Se simțea uzura, pe alocuri lemnul era decolorat, lovit, mai ieșea câte o așchie. Și m-am gândit: i-am văzut la Praga, la Atena și la Viena. Dacă a trecut fiorul, dacă n-or să-mi mai spună mare lucru? Muzica s-a oprit, luminile s-au stins și am fost anunțați să stăm cu spatele la scenă, urmau exploziile pirotehnice de început de show. Când mi-au răsunat în urechi tobele și chitarele de la Start Me Up mi s-a făcut instant pielea de găină și am intrat în transa care a ținut aproape toată noaptea.

București, martie 2017

Mai făcusem fotografii în iarna lui 2006, pe ger, în câteva dintre ele are lacrimi de la frig. Atunci am vorbit, mi-a povestit despre casa ei de filme, proiecte și despre altele. Acum, când aveam din nou de făcut fotografii pentru copertă cu Manuela Hărăbor, nu s-a legat deloc conversația. Am fotografiat și atât. La un moment, am scos din sac Rolleicord-ul, pentru câteva fotografii pe film și toată atmosfera s-a schimbat. I-am văzut o sclipire în ochi. Mi-a povestit că e aparatul copilăriei, tatăl a fost sculptor, avea un 6×6 cu care a fotografiat tot timpul, până când a hotărât să-l vândă, la pensionare. Și am vorbit despre amintiri și despre emoții și despre fotografii.

Galați, mai 2016

Am fost invitat, și primit cu căldură, de domnul Dan Brînzea, la una din petrecerile sale cu lăutari adevărați. Oamenii au început să cânte după amiaza, pe la 3-4, iar eu am rezistat până la 12 noaptea, când credeam că se va încheia în curând. A doua zi, când am făcut acest interviu cu unul dintre cei mai de seamă cunoscători, colecționari și susținători ai muzicii lăutărești, am aflat că a ținut până spre dimineață.
http://www.formula-as.ro/2016/1215/planete-culturale-30/dan-brinzea-ii-vad-pe-lautarii-nostri-ca-pe-cantaretii-negri-de-jazz-20681

Omara

Omara006b Înaintea primului său concert în România, cu vreo 10 ani în urmă, am stat împreună într-o săliță a hotelului Marriott pentru un interviu. O doamnă plăcută și sensibilă, naturală, veselă/melancolică, așa mi s-a părut. După vreo oră, ne-am întâlnit pe hol și am rugat-o să îmi semneze ceva. După asta, m-a pupat, am mai vorbit un pic dând din mâini ( interviul fusese tradus de Analia Selis, mulțumiri) și ne-am spus la revedere. S-a întors și m-a întrebat “Pot să te mai pup odată?”. Am asculta de curând două albume ale sale și nu le-am găsit deloc pe gustul meu, prea romanțioase. Însă în concert, am văzut-o de două ori și a fost grozavă. Fotografia-i făcută la Amfiteatru de vară din Herăstrău în vara lui 2011. Era un concert Buena Vista Social Club, ea a apărut vreo 20 de minute, a dansat într-o veselie și, la un moment dat, unul dintre cântăreți i-a pus în brațe steagul cubanez, cu care, la început, parcă n-a prea știut ce să facă. Omara Portuondo concertează în seara asta la Sala Palatului în cadrul turneului aniversar de 85 de ani.