București, noiembrie 2018 III

Concertul Trei Parale de pe 1 decembrie de la Teatrelli a fost grozav, o mare bucurie să ascult într-o demonstrație ce a curs lin, cu un bun discurs muzical, toate acele instrumente străvechi, găsite prin sate și cătune, instrumente ce altfel ar fi fost pierdute, nu știu cine le-ar mai fi adus pe scenă. Cel mult, le puteai vedea într-un muzeu. Formația se află într-un tur de forță, cu o serie de concerte zilele astea în locații ce se potrivesc cu muzica sa.

București, noiembrie 2018

După opt ani fără o lună, a venit momentul unei noi serii de ”fotografii de Trei Parale”. Nu mă dau în vânt, nu sunt atras de fotografii de grup, însă atunci când grupul e format din oameni pe care-i știi mai demult, au o energie bună și timp la dispoziție, devine plăcută treaba. Și mai plăcut este când lucrurile au sens. Săptămâna asta, Trei Parale au patru concerte, iar afișele acestora sunt făcute pe baza fotografiilor. Acestea le poți vedea online, eu propun aici câteva dintre fotografiile mele preferate, care n-au ”față” de afiș.

București, octombrie 2018

Nu am deloc răbdare, atunci când trag cu un aparat necunoscut, să bag mai întâi un film de probă, să experimentez la diferite diafragme, timpi de expunere, distanțe, fără nici un subiect.  Alex mi-a împrumutat un Flexaret, un aparat simpatic și frumușel, cehoslovac, de pe la mijlocul anilor 70, în format 6×6, fratele mai faimoaselor TLR uri germane, Și am tras două filme.

București, 2004.

”Cât de frumos recita Adrian Pintea în engleză!”, am auzit de curând. Mie mi se părea că Pintea recita în engleză și atunci când vorbea cu mine, în română, pe stradă. Și că mergea pe cal, ca un lord, sau ținând un cal de căpăstru. Nu că s-ar fi dat în spectacol, că ar fi fost plin de sine, nici într-un caz. Purta un soi de elegantă în orice gest, eleganță care te făcea să simți că te-a invitat și ești alături de el pe cal,și că te simți bine, nu că se uită în jos spre tine. Cel puțin așa mi s-a părut mie în cele trei întâlniri avute pentru fotografiile de copertă ale revistei Formula AS. Prima oară, în 2004, m-a invitat la sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, să-l văd în spectacolul pe care-l și regiza, ”Thomas A. Becket”

București, 2007

În 2007, Masca era un teatru de cartier, lucru rar și remarcabil. Fără mari pretenții inovatoare în teatru, însă toată lumea să străduia să facă lucrurile cât mai bine. Ce m-a atras pe mine, grija pentru lumină și pentru decoruri. Așa că am fotografiat câteva spectacole acolo ( fotografia de față e făcută în ”Oglinda”), încercând să atrag cât mai puțin atenția, pentru că sala e foarte mică, nu are culise, așa că am tras din primul rând. Am discutat cu directorul, Mihai Mălaimare posibilitatea ca fotografiile să însoțească un album aniversar al teatrului…( va urma )