Cluj Napoca, iulie 2019

” De ce am claxon la botă? Îl folosesc la depășiri.” Bota are vreo sută de ani, i-a făcut-o cadou un prieten, el nu a înțeles de ce, dar omul i-a zis lasă, că ți-o trebui odată, iar acum îi prinde bine. O oră de povești, față în față cu Nucu Pandrea, înseamnă o îmbarcare pe o navă cu pânze ce te duc prin timp și prin toată lumea. Cum ar fi întâmplarea din Cuba, unde a ajuns cu Nightlosers, la două trei luni după ce a ieșit din spital. Băieții i-au zis că trebuie să iasă din cameră, se face un control, Nucu a bombănit, ai năibii comuniști, nici aici nu scăpăm de ei, a ieșit pe hol și a trebuit să se țină bine de perete. La recepție îi făcea cu mâna fiul său, care venise de la Cluj la Havana pentru a-i face o surpriză în seara concertului.

București, noiembrie 2019 IV

 Despre întâlniri este vorba. De pildă, întâlniri cu oameni spre care privești în sus, chiar dacă nu măsoară mai mult de un metru șaizeci. Sau întâlniri cu oameni ce par a fi din cu totul altă epocă, poate de pe altă planetă, fără puncte comune cu tine, dar pe care, încetul cu încetul, îi simți foarte aproape, simți că te leagă ceva puternic, interior, că sunteți din aceeași gașcă, frați sau surori necunoscute până atunci. Nu știu de ce, dar îmi doream mai demult să o cunosc pe Miriam Răducanu. Mircea Albuțiu mi-a oferit prilejul. Dincolo de ce a însemnat pentru mine întâlnirea asta, au rămas pe hârtie un articol și pe film câteva fotografii. Acei oameni, importanți pentru mine, care mi-au spus că a ieșit bine articolul ar trebui să știe că asta s-a întâmplat pentru că am încercat cât am putut să mă ridic la ștacheta stabilită de subiect. Și să este primul meu articol scris în trei, împreună cu Miriam și cu soțul său, Cornel Răducanu.

https://www.formula-as.ro/2020/01/20/miriam-raducanu-dansul-ca-o-rugaciune/