București, martie 2013

O prietenă m-a întrebat odată brusc, de-a dreptul contrariată “bine, dar tu cum te distrezi?” M-a închis, n-am știut cum să-i răspund. Pentru mine, să am lumină și acces în culisele unui mare concurs de dans sportiv internațional, precum Dance Masters, însemna cea mai tare distracție posibilă.

București, mai 2020

Eu am văzut șopârle și pisica albă, dar băiețeii pe care i-am întânit în seara asta mi-au povestit că-i plin de șerpi și odată au dat de un iepure mare. Se ascundeau într-o cazemată făcută din cartoane pe marginea drumului și când s-au prins că i-am văzut au strigat după mine. Voiau neapărat să-mi spună că nu sunt săraci, nu locuiesc acolo, doar se joacă cu cartoanele. Apoi au început să turuie, să-mi povestească. Fiecare mergea la altă școală, iar cel ce era la școala unde învățasem și eu mi-a spus că- foarte șmecheră, îi place. De ce? Pentru că profesorul de sport le dă o minge în pauze și-i lasă să se joace pe teren. Asta nu se întâmpla pe vremea mea. Un băiat subțire, tuns castron: Știți ce-mi place mie cel mai mult la școală? Să ies în pauze și să bat copiii. Iar al treilea, dolofanul grupulu, creț, cu ochi albaștri, tricoul și pantalonii pleznind pe e, buricul în afară, a sărit și el: Mie-mi place cel mai mult matematica!