Week-end-ul trecut a fost buluc de festivaluri: la Timişoara am mai fost de două ori anul ăsta, aşa că am zis pas IRAF-ului, la festivalul medieval de la Sighişoara am renunţat încă din 99 din cauza aglomeraţiei şi a kitch-ului, iar muzica de la Vama Veche nu mă interesează. Aşa că am zis ca merg în premieră la Peninsula, mi-e dor de Minculescu şi am auzit ca e atmosferă faină. Dar. Ştiam că e departe, fusesem în Târgu Mureş în 2003 pentru un articol despre un sat plin cu berze, însă nu-mi mai aminteam că am de mers 9 ore jumate cu intercity-ul. Citeam săptămâna trecută în jurnalul online al lui Ross Halfin ,unul din marii fotografi rock din ultimii 30 de ani, că din cauza întârzierii unui tip, apoi a unei ore petrecute deasupre Londrei şi a altei ore în aşteptarea bagajelor, a făcut 8 ore din Danemarca în Anglia. Omul era furios. Îmi place să merg cu trenul, dar am considerat că e un drum prea lung pentru două zile de concerte. Aşa că duminică dimineaţă mi-am luat doi prieteni din perioada mezozoică şi am făcut ceea ce nu se mai întâmplase de vreo 15 ani: am mers împreună cu trenul până la Braşov. Mi-a plăcut eşarfa, nu am avut nici o intenţie atât de inteligentă atunci când am făcut fotografia, însă mult mai apoi mi-am dat seama că este emblematică pentru ceea ce am înţeles eu din festivalul Watumi din care am prins câteva ore în ultima zi.