Mai rămăseseră vreo două ore din Festivalul Tradiţiilor Populare, mă plimbasem trei zile dintr-un cap al altuia al Muzeului Astra, fotografiasem într-o veselie, şi am avut sentimentul că iarăşi o să plec dintr-un loc doar cu ce am luat, fără să las nimic în urmă. Cu o seară înainte, îl întrebasem pe şeful grupului de copii “Dor basarabean” din Ucraina dacă le-ar plăcea o plimbare pe lac. Aşa că după ce şi-au încheiat dansurile, am luat trei bărci ( cei de la muzeu au fost prea drăguţi cu mine cât am stat acolo) şi i-am îmbarcat pe copii în ele. Fiecare barcă cu un alt vâslaş, urmând să mai facem cu schimbul, să luăm copii în mai multe ture. Asta doar teoretic, pentru că eu am plecat cu patru pre- adolescente frumuşele foc, şi ne-am mai întors după ce a apus soarele. Mi-au povestit că pe lacul lor, Catlabuga, nu sunt bărci de agrement, că nu au fost niciodată la mare, şi, după primele două minute în care au stat în postură oficială, au început să râdă, să de ude cu apă, să facă împletituri din stuf  şi să se distreze copios. Nu aveau nici un pic din cinismul unor copii de pe la noi, erau luminoase şi entuziaste. Au vrut neapărat să vâslească şi ele la întoarcere,chestie pe care nu o mai făcuseră, aşa că a ieşit o chirăială generală, mai ales când făceam schimb de locuri şi se bălăngănea barca. Atunci părea amuzant, dar acum când mă gândesc nu mi se pare că ar fi fost deloc haios să cădem în lac, patru fete în costume populare şi un rucsac cu aparate foto însoţite de cel ce apasă pe butoane.