A fost o veste foarte tristă …Pe Lhasa mi-o amintesc ca o artistă  vie, entuziastă, cu o aură de puritate şi inocenţă. Părea că se păstrează în gesturile ei anii copilăriei sale cu totul speciale, petrecuţi într-un soi de autobuz de şcoală, cu care părinţii săi boemi colindau America. Nu ştiam cine e Lhasa când a concertat în Bucureşti , prin 2005, doar auzisem melodia ei celebră şi îmi plăcuse. Am mers la Sala Palatului mai mult pentru că era un concert organizat de Aurel Mitran şi am încerdere în gusturile sale. El i-a adus pentru prima oară în România pe Bobby Mc Ferrin, Cesaria Evora, Gotan Project, nu ştiu de ce a renunţat la activitatea asta. Concertul s-a dovedit o foarte plăcută surpriză, cu muzicieni excelenţi, între care o fată ce cânta la pian şi la tot soiul de alte instrumente, cu vocea Lhasei, care a fost emoţionată şi impresionată de reacţia publicului. Îmi amintesc şi de luminile  interesante, joase, de atmosferă, ce coborau în raze deasupra artiştilor. Tristeţea şi misterul erau transmise doar în timpul melodiilor, în pauze, Lhasa râdea mult şi comunica cu publicul, departe de imaginea de fiinţă înstrăinată şi exotică, pe care probabil mulţi şi-o făcuseră ascultându-i piesele.