A ieşit foarte bine şi concertul de aseară de la Sala Palatului, însă memoria mea afectivă îl păstrează pe cel de la Ateneu, cu exact o săptămână în urmă. A fost primul concert Urma pentru mine, a fost şi locul acela. Nu-mi imaginez o sală mai frumoasă pentru concerte. Mi s-a părut că a fost mai mult decât un concert standard, cu început-conţinut-sfârşit, cu o desfăşurare oarecum automată, bine ştiută. Mai degrabă un eveniment viu, o întâmplare frumoasă, o trăire transmisă prin muzică. Dominic a urcat primul şi a plecat ultimul de pe scenă, tobele sale au deschis şi au închis cercul.