Am ajuns primul pe insuliţă, odată cu un cuplu de adolescenţi, m-am descălţat şi m-am înfipt în primul hamac pe stânga. Cu câţiva ani în urmă, petrecusem o  atemporală dimineaţă, pierdut vreo 6 ore într-un hamac pe malul mării, acum a durat vreo 20 de minute. Iarba era crescută de vreun metru, într-un colţ al insuliţei doi amorezi juvenili s-au pupăcit cât a fost ziua de lungă, iar de jur împrejur se tot pregăteau hamace zburătoare. Printre copacii înalţi ai insuliţei dintre două poduri, în Parcul Tineretului, n-ai fi zis că te afli în buricul Bucureştiului. Şi se mai petrecea ceva ( trebuie s-o zic, am aflat-o ieri): “Păsările ciripea, n-avea treabă, să distra”. Tema zilei era sesiunea de zbor cu hamacul. Pedalând juma de oraş să ajung până acolo mă gândeam dacă nu o fi o ţeapă gen “ziua internaţională a bătăii cu perne”. Cu vreo 3 sâmbete în urmă dădusem la Universitate, locul anunţat, peste patru motociclişti, trei băieţi şi o fată, cu două perne, plus un fotograf. N-a fost aşa, ci, din contră, mai mult decât m-am aşteptat. S-au adunat oameni senini, s-au azvârlit cu hamacul din vârful copacului, s-au bălăngănit deasupra lacului, a fost o zi încântătoare, pusă la cale de oamenii cu idei ai magazinului de hamace şi bicicilete  “Minor Swing”. Am fotografiat vreo şase ore, până s-a înnorat, şase ore la fel de plăcute precum cele petrecute în hamac, mai demult. O  selecţie de fotografii găseşti aici http://www.iulianignat.ro/portfolio_mixed_up.html