Joi seara am băgat un cap în fumul gros din Clubul Ţăranului să văd cum arată-sună noua formulă a trupei Partizan, la primul concert după revenire. Când colo, ce să auzi, cântau tocmai piesa mea preferată. Zice aşa Artanu: “Cicalacalacala, cicalacalacala…din apartamentu meu lipseşte un bibelou, care l-am primit eu astă vară/Ieri când ai venit era, iar când ai plecat, lipsea,/ Nu l-ai luat tu oare din greşală?”. Pe scenă nu era nici unul din componenţii primei formule Partizan, de acum 4 ani, doar băieţi tineri, atenţi la muzică. Cei vechi făceau un circ încântător, se prosteau ca nişte copii şi ieşea un show teribil. Chiar dacă mi-a plăcut la nebunie proiectul Partizan, nu m-am bucurat când am auzit că Artan a plecat din Timpuri Noi, cred că era cea mai tare trupă live românească. Asta în mare parte datorita chimiei speciale ce se crea între doi tipi atât de diferiţi: aerianul Artanu, poate cel mai distrat om pe care-l cunosc, şi Dan Iliescu, un chitarist mare, pus mereu pe treabă. Citisem undeva că în aceeaşi seară Timpuri Noi va cânta în alt club, aşa că m-am cam mirat când l-am văzut pe Dan la o masă pe terasa Clubului Ţăranului. Dan mi-a zis că abia din septembrie încep cântările lor, poate şi un turneu prin ţară. Frumos gest din partea lui Dan, oamenii se cunosc de vreo 30 de ani, şi chiar dacă nu mai cântă împreună, prietenii rămân prieteni. Fotografiile-s făcute acum două toamne, când Timpuri Noi au cântat la evenimentul Ziua verde, în Piaţa Enescu.