L-am ratat, am privit din urmă cum se îndepărtează, cu vraful de lemne mici în spate. A doua zi l-am văzut îndreptându-se cu uşurelu spre depozitul de lemne şi am fost pregătit, am tras câteva cadre printre uluci, apoi l-am ajutat să-şi ducă surcelele-n chilie. Era sfârşitul lui iunie, dar seara se făcea focul. În prima noapte am dormit fără foc, aveam două pături de lână pe mine, m-am îmbrăcat peste pijama cu hainele de zi şi tot am clănţănit… Bătrânul nu prea mai aude, umblă şontâc, dar altfel merge la slujbe, se ocupă singur de ce are nevoie şi este, la 79 de ani,  la fel de luminos, de deschis la vorbă precum mult mai tinerii săi fraţi de la Mănăstirea Oaşa.