Când am pornit spre Cetate, la festivalul de film de la începutul lui septembrie, mă gândeam că o să stau 2 zile şi-o să mă întorc. Mi-a plăcut într-atât încât am făcut asta după fix o săptămână, când s-a terminat tot festivalul. Cum la conac, pe malul Dunării, nu mai erau locuri, oamenii din presă şi stafful locuiam la hotel, în Calafat. În fiecare dimeneaţă porneam spre sat, pe la 9-10, şi ne mai întorceam pe la 1-2 noaptea. Aveam nevoie de ceva care să mă trezească şi singura variantă disponibilă în mp3 player era Accept, trupă pe care am redescoperit-o cu mare plăcere. Rammstein nu-i singura formaţie germană de heavy metal care duduie. Discurile lor de la începutul anilor 80, “Restless and Wild” şi “Balls to the Wall” m-au ţinut treaz în fiecare dimineaţă pe drum. Timp în care mă postam la geam , cu aparatul în mâini, şi încercam să prind ceva, treceam prin sate, pe lângă căruţe, ţigani fotogenici, câmpia arăta minunat, dar în toate dimineţile astea cred că am declanşat de vreo 5 ori.