Nu ştiam nimic despre cum va arăta Piaţa Victoriei, aşa că în timp ce urcam pe scările rulante ale gurii de metrou, cu o oră înainte de vernisaj, priveam atent în jur. M-am aşezat la stop şi mi-a luat juma` de minut să înţeleg că stau acolo ca idiotu` pentru că circulaţia e întreruptă. Era lume multă şi mulţi se îndreptau spre Piaţă. Aşa că le mulţumesc încă odată celor ce s-au încumetat şi au ajuns la vernisaj şi vreau să le spun celor ce nu au venit că nu-i bai, expoziţia “OAŞA” rămâne deschisă la sala Foaier a MŢR până pe 29 ianuarie, zilnic, între 10-18, mai puţin lunea. Ce-mi place la un vernisaj este că rămâne unul din puţinele momente în care pot primi un feed-back, pot să văd reacţia oamenilor şi să intru în vorbă cu ei despre fotografii, lucruri de care am mare nevoie. Ce nu-mi place, în afara faptului că trebuie să vorbesc “oficial”, să mă adresez publicului, este că nu reuşesc să discut cu fiecare în parte, vechi cunoştinţe sau feţe noi, să înţeleg ce le place şi ce nu, sau măcar să schimb câteva vorbe. Aseară întrebarea frecventă a fost care sunt fotografiile mele şi care ale Părintelui Pantelimon, de ce nu le-am separat sau semnat. Mi-a trecut prin minte să fac asta. Am încercat să fac un şir, o ordine care să pornească de la dreapta spre stânga, cum intri, şi dacă le separam, stricam “povestea”. Foarte rar m-am implicat în expoziţii de grup, sunt un fotograf orgolios şi-mi place să am spaţiul meu. Dacă nu aş fi crezut în fotografiile părintelui nu aş fi pornit această expoziţie. Eu am avut de ales din vreo 8 filme, câte am tras acolo, însă Părintele mi-a trimis câteva sute de cadre, iar selecţia a fost drastică. Am ajuns la o expoziţie cu 20 de fotografii de căciulă, iar faptul că am stat atât să le selectez m-a făcut să simt că ele sunt în aceeaşi barcă, şi nu aş fi vrut să aud că “ale tale-s mai frumoase” sau “ale Părintelui sunt mai bune”. Ele sunt făcute de doi oameni din lumi diferite, dar pe aceeaşi frecvenţă în ceea ce priveşte fotografia.
- January 20, 2012
- No Comments
Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram
Share on pocket
Pocket
Share on email
Email