După vreo oră de plimbare aiurea, prin frig, am ajuns în parcul ăsta, unde prima senzație a fost că amabilii locuitori ai orașului Viena au pus la cale un spectacol special pentru mine și tot așteptau să ajung odată. Vreo 30 de oameni în geci de iarnă se jucau de-a mișcările orientale, largi, încete, în razele soarelui cu dinți. Pe trepte, în spate, un domn cu părul alb, care probabil ajunsese înainte și nu avea nici o treabă cu ei, lâncezea la soare. După un timp, au rămas doar câțiva venerabili asiatici și doamnele au scos evantaiele. Omul s-a ridicat, s-a pieptănat îndelung, a purtat o discuție amicală cu o domnișoară necunoscută de pe bancă, și-a împăturit meticulos cartoanele pe care stătuse, le-a aruncat la gunoi și a pornit spre ale lui, cu o servietă în mână. Eu am mai dat o tură prin parc și am văzut, de la distanța dorită, câteva distinse gospodine ce agitau agil niște săbii cu șnoruri.