Nu mai fotografiasem teatru de la precedentul spectacol al lui Dragoș Galgoțiu, “Viața e vis”, din 2011. Un spectacol pe care l-am îndrăgit. Dl Galgoțiu mi-a sugerat să vin mai întâi și să văd “Casanova”, fără să fotografiez, să-mi dau seama cum stă treaba. Am zis că-i o idee bună, dar, înainte de a pleca de acasă m-au apucat mâncărimile, mi-am dat seama că nu rezist să fac asta și am luat tancul, Nikon F5. Pe care l-am folosit pentru prima oară în mai 2007, fotografiind, din loja din dreapta, “Portretul lui Dorian Gray”. Când s-a terminat primul film, mi-am dat seama că habar n-am să-l scot și să-l înlocuiesc, așa că am ieșit pe holul teatrului și l-am sunat pe bunul meu prieten, cunoscător în ale fotografiei, Costin Nae, care mi-a explicat, ca la prosți, pe ce butoane să apăs. Am fotografiat “Casanova” trei sâmbete la rând, lucru pe care atunci nu l-am putut face cu “Portretul lui Dorian Gray”, pentru că a fost, probabil, ultima reprezentație în București..