În prima dimineață a Noului An nu am mai dat de petrecăreți întârziați, ca până acum,nu am mai avut parte de întâlniri de marcă. În centru părea o dimineață obișnuită de duminică. Cu un an în urmă, prin Centrul Vechi, am auzit niște sunete ciudate și am zărit o creatură în josul unei străduțe. Când m-am apropiat am văzut că era un bărbat cu o pătură pe cap. Și-a descoperit capul, a pornit și m-am luat după el, căutând să intru cumva în vorbă cu el. A dat cu piciorul zdravăn într-o sticlă de pe jos și i-am remarcat pantofii cu botul lung, nu tocmai potriviți pentru ger. Mi-ar fi înghețat picioarele în cinci minute în așa ceva. Asta cred că a durut, i-am zis. Omul a zâmbit, dar n-a zis nimic. Am continuat să mergem împreună, eu m-am spuneam câte ceva, el nimic. Dar am simțit că e-n regulă să-l fotografiez, cumva ne împrieteniserăm. Apoi a început să vorbească. Scotea sunete ca de pasăre, nu articula nici un cuvânt, vorbea ca un pescăruș. Îmi place să cred că avusese o noapte grea, că nu vorbea mereu așa. La o intersecție ne-am îmbrățișat și și-a văzut fiecare de drum. Nu l-am mai văzut de atunci.