București, ianuarie 2016 III

Ianuarie502 Ieri, lângă Facultatea de Istorie, în același loc în care l-am cunoscut în octombrie. Chiar dacă acum tot locul era împrejmuit pe panglici și de indicatoare cu CADE GHEAȚA!, ATENȚIE, CAD ȚURȚURI!
– Ce faceți noaptea?
– Merg la adăpost, în Palade
– Am auzit că-i nasol acolo
– E mai cald ca aici, nu mai pot să dorm afară acum. Anu trecut ne dădeau și o masă, acum, la 7 dimineața, ne dau afară. Mai mă primesc seara. Ăia vechi fac ce vor ei, bodyguarzii dorm. Aveam o pereche de șosete, mi l-eau luat, au vrut să-mi ia și cizmele astea, chiar dacă sunt tăiate. Și eu ce mai fac, cu ce merg prin zăpadă?, i-am întrebat. Nu ne interesează.
După o oră, am întâlnit un alt homeless, care nu voia să meargă la adăpost noaptea. Puteai să faci duș, ce-i drept, dar la ce folos dacă te umpleai după aia de păduchi și de boli de piele? Doarme pe unde găsește o ușă deschisă de bloc. Sub zero grade, o cană cu ceai de la un necunoscut sau o ușă deschisă de bloc fac diferența între viață și restul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram
Share on pocket
Pocket
Share on email
Email