Au rămas, probabil, doar Pașalan, Caliu și Marius Manole din formula veche. Fluierici era dintre cei tineri, din generația a doua. Când dispare un lăutar, cât de bun ar fi fost la viața lui, afli, de obicei, din auzite. Despre Gheorghe Fălcaru, zis Fluierici, am aflat acum 2 zile de pe siteul Taraf de Haidoux și, probabil, acela-i singurul loc in care se va pomeni despre asta. Daca Viorica din Clejani și-ar fi cumpărat o poșetă nouă, ar fi vuit presa. Flueirici a fost membru permanent al celui mai de succes nume românesc în lumea muzicală actuală, după Gheorghe Zamfir. A participat la primele înregistrări ale Tarafului Haiducilor, la sfârșitul anilor 80, făcute de Speranța Rădulescu și apărute în colecția Ethnophonie, a prins vremurile de glorie ale tarafului, cu zile petrecute la vila lui Johnny Depp, concerte în întreaga lume, Rio, Tokyo, Paris…Fluierici era sălbatec. Toți clejanii-s imprevizibili, dar au învățat în timp să fie mai blânzi cu cei din jur, mai maleabili. Fluierici însă părea năvalnic, când râdea cu poftă, când se mânia, cu o privire care mă speria. Poate de aia nici n-am avut vreo discuție cu el niciodată. Pe scenă era cu adevărat grozav, scotea scântei din fluierul ăla. Fotografiile-s făcute în 2013 la Tulcea. La prânz, la probele de sunet, a fost bai. Toată sonorizarea festivalului Rowmania era făcută pentru trupe rock și când a venit taraful cu țambal, fluier, instrumente acustice, sunetiștii nu au reușit s-o scoată la capăt. Fluierici s-a enervat cel mai tare, a înjurat, a zis că el nu se urcă pe scenă. Caliu încerca să domolească lucrurile. Seara, au dat ce-au avut mai bun, dar s-a auzit nasol, Fluierici avusese dreptate.