Astăzi la 9 dimineaţa ieşeam pe poarta gării Caracal gândindu-mă la o variantă de ajunge prin satele din jur, unde se spune că în Duminica de Rusalii se mai ţine obiceiul dansului căluşarilor. Primul lucru de care am dat a fost o siglă mare a unui chioşc numit “STOP Gabriela”, apoi am zărit pe e uliţa principală un grup de căluşari ce tocmai porneau spre piaţă. Şi eu după ei. Oamenii sudului…minte brici, privire alunecoasă şi iscoditoare, limbaj savuros. Eugen, unul din căluşari avea următoarea expresie “ce-am avut şi ce-am pierdut, caprele tot şapte sunt”. A trebuit să văd un dans al căluşarilor din Slatina pe scena mare din San Marco acum 2 ani la Carnavalul de la Venezia ca să-mi dau seama cât de fascinant e acest obicei. Mult mai adânc şi mai plin de sensuri ancestrale decât ce se poate vedea pe scene sau ce s-a dansat azi la piaţa şi la bâlciul din Caracal. La sfârşitul săptămânii viitoare se va ţine la Caracal un mare festival cu mai multe trupe de dansatori căluşari. Acum fix trei săptămâni, la Galop Show de la Arenele Romane au zbârnâit pe scenă vreo 15 căluşari, într-un soi de sincron cu caii din arenă, unul dintre cele mai energice momente ale spectacolului. Am scanat, în sfârşit, cele 10 filme făcute atunci şi cât de curând o să apară pe site un album.
- May 23, 2010
- No Comments
Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram
Share on pocket
Pocket
Share on email
Email