Nu am înţeles decizia tour managerului de a înghesui fotografii pe un spaţiu scurt, fără acces de aproape la pasarela pe care se plimba Steven Tyler.
Mulţi dintre noi ne ştim de la multe alte concerte, aşa că, în ciuda agitaţiei de a prinde ce-i mai bun, ne-am făcut treaba fără să ne încurcăm unii de alţii. Cum pe pasarelă nu bătea o lumină grozavă, m-am concentrat pe Joe Perry, una dintre cele mai fotogenice figuri din rock-n-roll, după părerea mea.
Astă iarnă mă tot uitam pe siteul lui Ross Halfin, care a fotografiat turneul american de lansare a noului album solo Perry… După primele trei piese am intrat în mulţime, încercăm să-mi croiesc drum spre centru, dar n-a fost chip, nu credeam să fie aşa înghesuială la Golden Ring, cu 330 lei biletul. Plus că era o fâţâială continua, din când în când mai apărea un tip- tipă cu patru beri deasupra capului, încercând să răzbată prin mulţimea compactă. Uneori abia reuşeam să scot aparatul din geantă, dar am tras tot concertul de acolo, apoi, când s-au stins luminile, l-am zărit pe Tiberiu care mi-a făcut un semn de genul “Walk This Way” şi m-a dus într-un loc cum nici nu-mi imaginam că pot prinde. Era locul perfect pentru fotografiat, ceea ce-am şi făcut, încercând să nu dau prea tare din cap pe “Dream On”, “Walk This Way” şi “Toys in the Attic”.
Găseşti aici fotografiile grozave ale lui Tiberiu, http://www.bestmusic.ro/stiri/Poze-concert-Aerosmith-la-Bucuresti+85811.html, iar pe siteul meu fotografii noi de la concertul Aerosmith, cât de curând.



