“Cefereu nu ne-a nimicit, cefereu, cefereu”. Anu trecut, într-o noapte de mai, un foarte bine dispus Eddie Neuman ne povestea cum s-a scris piesa Blazzaj, după o altă noapte, mai puţin prietenoasă, petrecută în ger, într-un compartiment alături de colegul de trupă Florin Barbu. Când au coborât buimaci şi îngheţaţi din tren, a doua zi dimineaţă, s-a gândit la versurile astea. Nu-mi dau seama de ce, dar mi-a venit în minte refrenul ăsta aseară, stând ca pe ace la meciul lui CFR Cluj cu elveţienii. Şi am ales câteva fotografii din drumul de întoarcere de la Săpânţa, de acum o lună. Spre seară, câţiva băieţi de la Mambo Siria s-au pus pe cântat între vagoane şi li s-a alăturat şi un bătrân cimpoier din grupul fârşeroţilor din Cogealac. Îmi venea să-l iau de cap şi să-l pup, era teribil de haios. Îi văzusem deja de două ori pe fârşeroţi, la Ateneu şi la Operă, au nişte cântece ancestrale, intonate din gât, îţi dau fiori. De fiecare dată mi s-au părut a fi foarte serioşi, sobri, aşa că m-am mirat atunci când l-am văzut pe bătrân topless, cântând cu foc alături de fanfară. Cu adevărat haios era faptul că nu cânta,, habar n-avea nici un cuvinţel din ce ziceau ăia, dar la sfârşitul unei strofe, se înălţa un pic pe vârfuri şi prelungea ultimul cuvânt, în stilul lupului din desenele animate, care vede o gagică mişto.