Acum îmi dau seama că am fotografiat puţini localnici pe pajiştea de la intrarea în Săpânţa, la festivalul de la mijlocul lui august. Senzaţia mea a fost că sătenii nu şi-au dat seama foarte exact despre ce este vorba la acel festival. După slujba de Sfanta Maria, oamenii au pornt trei kilometri spre pajiştea pe care era amplasată scena şi au aşteptat în soarele torid. Gheorghe Turda şi invitaţii săi urmau să înceapă programul la 2 şi au început la 4. Ce căuta GT într-un asemenea festival, în care ideea era spiritul şi tradiţia muzicală cât mai pure? Fiul satului şi fratele primarului, presiunile au fost tot mai mari până ce organizatorii au cedat şi au spus să-şi facă programul, dar în afara festivalului. Prezentatorul, îmbrăcat la sacou şi cu papion parcă, putea face un concurs la mare luptă cu Ion Iliescu în ceea ce priveşte folosirea limbii de lemn. “Şi acum, după un lung turneu prin Asia…un potpuriu…va cânta şi va încânta…o chintesenţă a spiritului românesc”. Noi, ăştia mai fraieri ce venisem pentru Leşe, ne uitam sideraţi unul la celălalt. Toată crema folclorului tractorizat,  exact inversul a ceea ce propunea Leşe, ce miza pe muzica ţărănească, pe muzica ţărânii, a pământului. Iar oamenii ăştia rânjeau ca la hipermarket şi băgau playback la greu, siropuri, patriotisme. Am văzut oameni, localnici, lăcrimând în timp ce Turda făcea playback pe “Noi suntem români!”, chiar şi după ce producătorul festivalului, Peter Hurley, i-a luat microfonul din mâini ca să cânte şi el, şi s-a văzut clar că domnu general doar joacă mima cu câteva sute de oameni. Spectatorii erau bucuroşi pentru că vedeau şi ascultau exact jaful de folclor pe care-l sorbeau la etno şi la favorit teve. Este fiul satului, a ajuns celebru, deci ce face el e bine. Spre seară, când a început lungul program simfonic al irlandezilor, săteni au ascultat cu mare politeţe şi cu respect, au aplaudat şi au avut răbdare. Doi bătrânei ce-şi aşezaseră scaunele în stânga scenei, la doi metri, aplaudat şi strigau frenetic după fiecare piesă “Bis! Bis!”. După irlandezi, cei în vârstă au pornit spre casele lor, era deja târziu. Au mai rămas, pe la mese, mai mulţi tineri cu priviri sticloase, în raza cărora n-ai fi vrut să intri în nici o ocazie, cu atât mai puţin după 12 noaptea. Pe moment nu mi-am dat seama, dar răpăiala de vară ce a precedat programului lui Leşe a făcut curat, au rămas doar cei ce erau acolo pentru muzică, şi care au savurat fiecare momenţel. La două noaptea, după ce s-a terminat, am mai rămas la vorbe la mese, ieşeau aburi din pământ, iar gemul de afine pe care mi l-aduseseră Voichiţa şi Anuţa de la Hoteni a salvat situaţia, după ce mai apucasem fiecare un păstrăvior la grătar. Pe la trei şi jumătate am plecat pe şoseaua pustie, stelele erau foarte aproape, devenise senin, iar când Lorena a început să cânte în tăcerea deplină a fost foarte clar că un sfârşit mai bun pentru o asemenea noapte se poate inventa mai greu. Mai multe fotografii de la festival, aici: http://www.iulianignat.ro/portfolio_mixed_up.html