În prima noapte la Venezia m-am întâlnit în staţia de vaporetto de pe insula Giudecca cu tipa care se ocupa de cazări. Dolores este acum asistenta uneia dintre cele mai apreciate fotografe din Italia. Dar atunci tot ce a contat au fost indicaţiile: prima străduţă la dreapta, apoi dreapta, din nou dreapta…Nu ştiu exact cum, dar am nimerit din prima, am lăsat bagajele şi am zbughit-o în centru. Am pus ochii pe o familie haioasă, pe care am văzut-o şi-n 2010: soţia, soţul, soacra, toţi în costume clasice de epocă, şi odraslele: doi pudeli costumaţi şi plimbaţi într-un căruţ. Foarte mândri de ei. Am zis să nu mă arunc, i-am urmat, am ochit un loc cu lumină şi am aşteptat să treacă pe acolo. A venit momentul primei fotografii la carnaval, am dus aparatul la ochi şi s-a auzit un clămpănit sec, metalic. Am îngheţat. Pe ecran se citea ERROR. Habar n-aveam ce înseamnă, nu mai avusesem problema asta. Era 11 noaptea, să-l sun pe prietenul Costin să mă sfătuiesc, ca de obicei când nu mă descurc? Nu, doar se terminaseră bateriile, le-am schimbat şi a mers. Ceva mai târziu în noapte am ajuns pe chei, unde păpuşile Teatrului Masca mărşaluiau însoţite de-o fanfară din Zece Prăjini, alta decât cea pe care-o ştiam eu. Oamenii dansau-n jurul lor, era o atmosferă faină, au ieşit mai multe cadre. Dintre toate, asta-i favorita mea, am pus-o foarte convins în expoziţie datorită personajului central, însă cu părerea că ţine doar de gusturile mele. În dimineaţa vernisajului, imediat după panotare, am întrebat-o pe Ştefana Mărmureanu, cea care s-a ocupat de toată partea organizatorică a expoziţiei de la ICR, ce fotografie îi place cel mai mult şi mi-a zis că asta.

PS: Fotografia face parte din expoziţia “Venezia, pasaje, năluci, ocheade”, ce poate fi vizitată până pe 30 mai la sediul ICR din Aleea Alexandru 38