La şapte şi jumătate de dimineaţă, în microbuzul portocaliu ce gonea prin Lăpuşul Românesc, Grigore Leşe era în mare vervă. În anii 70 fusese profesor de muzică aici, avusese, un cor de copii şi ne povestea cu mare poftă despre sat. Acolo, pe dealul ăla, dormise într-o noapte în zăpadă pe drumul lupilor, în casa aia era o familie cu mulţi copii, când a mers cu recensământul a ieşit tatăl după el pe stradă strigând “dom profesor, staţi aşa că am uitat unu, sunt 11!”. Şi la casa asta stătea o bătrână care spunea că pe la ea nu trece nimeni, aşa că a mers el, şi a aflat un cântec cu versuri care mi se par fabuloase: “Măi bădiţă rar în paşi, nici nu mă iubeşti, nici mă laşi/Nici nu mă iubeşti, bade, tu, nici nu mă laşi la altu“. Şi ne povestea despre foştii lui elevi, unu a deschis scorul într-un meci de Cupă cu Steaua pentru echipa locală, alţii, care erau 15 fraţi, au ajuns fiecare oameni împliniţi. Câteva ore mai târziu, şi câţiva kilometri mai încolo parcurşi pe jos, aveam să-l cunosc pe unul dintre foştii lui elevi. Casa lui Dumitru e undeva între sate, sub un pâlc de copaci. Dumitru abia aştepta să scoată sticla de horincă, cea cu o scăriţi băgată înăuntru. Mama lui, o bătrânică blândă, cobora de pe o colină şi ne spunea că o gură de horincă-i sănătate curată, omoară toţi microbii. Dumitru trecea fără oprire pe la fiecare cu un ţoi în mână, devenea insistent, dar eu ştiam lecţia, am luat o guriţă la început, să dau noroc şi gata. Probabil că-i băutura mea preferată, dar la zece dimineaţa, înaintea unei zile caniculare, pas. “Eu la vârsta ta, dădeam două candrahale peste grumaz şi hooo, la deal. Cum zicea şi Ciocârloi, afum-o, tată, ori ai pus-o, ori n-ai pus-o!“, se entuziasma Dumitru, care-i urmase de dimineaţă îndemnul lui Ciocârloi. Avea o teorie interesantă legată de vârsta lui “Am 45 de ani, da o duc până la 70, că arăt de 68 şi oi mai duce-o io 2 ani“. Leşe a început să amintească despre oameni pe care i-a cunoscut, i-a apreciat şi care s-au dus din cauza asta, Nichita Stănescu, Adrian Pintea. “Fiecare om are pe lumea asta o porţie de horincă, eu mi-am terminat-o, gata“. Tot ce spunea îi era parcă adresat lui Dumitru, dar nici că-i păsa. Prietenul Florin s-a apucat să întrebe dacă nu-i şi bună horinca asta, că deschide inimile, iar Leşe a spus un lucru foarte înţelept, că da, însă horinca şi orgoliul nu fac deloc casă bună. Ştiu cum în Maramureş oamenii pun mare preţ pe mândrie şi n-aş vrea să fiu prin preajmă când lucrurile se încing.