Am invitat-o pe Maria la expoziţia de-o seară pe care am avut-o la Ateneu la sfârşitul lui noiembrie şi, cu o oră înainte de începere, ea era peste drum, la Bistro, încăpăţănindu-se să aştepte pe cineva care tot întârzia. Terminasem de aranjat fotografiile, ieşisem la aer, am văzut-o prin geam la o masă, m-am cocoţat pe un gărduleţ al Ateneului şi i-am dat un mesaj că sunt afară. Am văzut-o că iese, am mers spre ea, printr-o parcare, apoi am trecut fix pe lângă ea, nu am recunoscut-o, in tenişi, jeanşi, cu o geacă sport, arăta ca un puştan. Nu şi-a lăsat nimic la garderobă, în schimb a sărit în sus când a văzut că mi-am lăsat pălăria, aşa că m-am întors, am luat pălăria şi i-am lăsat-o ei pentru o seară. Pălăria lui tata, veche de vreo 30 de ani. Îmi petrecusem toată ziua acolo şi găsisem un holişor în care mi-ar fi plăcut să fac ceva fotografii, am mers împreună şi Maria l-a luat imediat în stăpânire. Pentru mine, e modelul perfect, e stăpână pe ea,  şi ia totul ca pe o joacă, ceea ce şi este. În timp ce ne prosteam pe acolo, a venit un nene cu fes pe cap, care ne-a spus că el ştie cine e ea, dar că nu se cade să facem aşa ceva acolo. Mariei nu i-a convenit, dar eu i-am dat dreptate omului şi apoi m-a pufnit râsul când am văzut că pe uşa aflată la un metru de scena noastră stătea scris “director economic”.

Aşadar, La Mulţi ani, Mărie, pe oriunde -Miami, Los Angeles, New York- te-oi afla acum!