Astăzi începe ediţia a doua a festivalului “Femei pe Mătăsari”. Prima zi de anul trecut a fost cam aşa. După amiază, într-o zi la fel de toridă ca astea de acum, am plecat cu Delia la Ploieşti pentru un interviu şi fotografii. La întoarcere eram epuizat, nemâncat şi nehidratat cum trebuie, dar insistam să mergem direct pe Mătăsari să prindem conferinţa de presă ce deschidea festivalul. Aveam eu senzaţia că nu prea are sens şi aşa a fost, n-am auzit nimic din ce se vorbea şi m-am întors în stradă, unde se aranja podiumul pentru prezentarea de modă. Maria ne-a povestit cum a venit ea iarna să caute o casă care să se potrivească cu conceptul, nu reuşea să găsească numărul, aşa că a oprit nişte tipi şi i-a întrebat “băieţi, cum stă treaba cu numerele pe aici?“. Ceea ce a fost într-adevăr hilar, având în vedere îndelunga asociere între strada Mătăsari şi prostituţie. Eu le-am spus fetelor “staţi să mă vedeţi pe mine: eram pe-o bancă-n Herăstrău, la doi paşi o tânără mamă cu băieţelul. Pe trunchiul copacului din spatele copilului apare o veveriţă, eu nu îndrăzdesc să mă adresez direct băieţelului, aşa că, în grabă, îmi iese din gură următoarea frază neghioabă <doamnă, doamnă, arătaţi-i veveriţa!>” Am râs noi, dar iată că că o altă veveriţă va apare în curând în cadru. Prezentarea se tot amâna, şi un copil de-al locului l-a întrebat pe taică-său când începe odată “parada mozii”. La zece a început, dar curând nu m-a mai interesat parada, ci ceea ce se întâmpla lângă podium, unde câteva fetiţe se uitau în sus la manechine, cu ochii mari, fascinate, comentau între ele, se tachinau, îşi dădeau coate. Aşa că m-am aşezat la nivelul lor şi le-am urmărit prin obiectiv, de pe partea opusă a podiumului. Am schimbat filmul, atent, în semiîntumericul de acolo, şi, când am ridicat ochii, bang, veveriţa! Am zărit-o preţ de o secundă, printre faldurile rochiei ce s-a îndepărtat cu graţie spre capătul podiumului, şi gata. Nimic vulgar, doar un momenţel delicat, ce a durat cât ai clipi, în noaptea unei zile caniculare .Delia s-a milostivit şi m-a depozitat acasă, epuizat, şi cu un zâmbet tâmpit pe faţă.