2010 a fost primul şi, deocamdată, singurul an în care am călătorit cu avionul. Însumate, drumurile dus întors până la Treviso şi Dublin, nu au egalat cele 17 ore cât a durat drumul cu acceleratul până la Sighetu Marmaţiei. O călătorie pe cinste pentru prima ediţie a festivalului relizat de prietenul roşcovan Peter Hurley. În anul următor am ajuns la Târgu Lăpuş, pentru o săptămână. Acum zece zile am fost la un pas să urc din nou în acel tren, dar nu am făcut-o. Cumva, o părticică din festival a venit de data asta la mine, la Sala Radio. Pentru organizatorii de concerte, obsedaţi de Sala Palatului, Sala Radio este un loc construit special pentru muzică şi nu pentru congrese PCR. Aşadar, şapte muzicieni din şapte ţări, ce nu s-au mai întâlnit până acum, au bănănăit o săptămână prin Maramureş, s-au întâlnit  cu muzicanţi de-ai locului şi au pus la punct un concert prezentat odată la Săpânţa şi ieri seară la Bucureşti. Un concert fantastic. Publicul a simţit de la început că pe scenă se întâmplă ceva viu, unic, a reacţionat şi atmosfera a fost pe măsura muzicii. Se întâmplă atât de rar să prinzi un astfel de eveniment şi nu o înşiruire de cântece, cu o serie de aplauze între ele.

Fotografia-i făcută în august 2010, la Săpânţa.