Expoziția este aproape perfectă, sala de la Biblioteca Națională sclipește de albă ce e, panourile sunt noi, luminile dau bine, una dintre cele mai moderne săli din oraș. Iar fotografiile…Mă uitam la câteva dintre ele neînțelegând cum se putea face așa o fotografie de presă în urmă cu 80 de ani. Mi-am petrecut trei ore la expoziția lui Iosif Berman, iar bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am privit fotografiile și le-am comentat împreună cu prietenul Emanuel Tânjală, proaspăt întors din State pentru o lună. Ni s-a alăturat doamna Adriana Dumitran, bibliotecară. Dumneaei a dat la un moment dat peste fotografiile astea in arhivele BN și și-a spus că nu se poate să rămână doar acolo, trebuie să fie văzute, să iasă la lumină. A plecat la Suceava să găsească actele oficiale ale nașterii lui Berman, a căutat în arhive, a scotocit, s-a ocupat de selecția, de scanarea și de printarea fotografiilor. Cu un an, doi înainte de a pleca în State, Manu se împrietenise cu doamna Luiza Berman, una din fiicele fotografului, cea care reușise, după 90, să îi readucă acestuia opera la lumină. Așa că eram între doi oameni care știu prea bine cine a fost Iosif Berman. Pe 17 ianuarie este ziua sa de naștere, poate un bun prilej de a vizita expoziția, deschisă până pe 31. Dacă 10% dintre cei care se interesează de echipamentele foto ar avea curiozitatea să treacă strada de la magazinul f64 și să arunce o privire la expoziție, ar fi ceva. Pe de altă parte, prietenul Manu își lansează pe 16 ianuarie, de la ora 19, la Librăria Humanitas Cișmigiu, autobiografia Jurnalul unui fotograf. Are câteva fotografii grozave în carte și abia aștept să le văd mărite în expoziția ce însoțește lansarea cărții.