Am vrut mai mulţi ani să merg la festivalu’ de jazz de la Gărâna, prietenii mei din Timişoara îmi tot povesteau cât de tare e , însă mereu mi se spunea ca trebuie să fac rezervare cu trei luni înainte sau să stau la cort. Anul trecut însă, la Gărâna îşi anunţau prezenţa mulţi prieteni şi amici, de-o parte şi de alta a scenei, aşa că am pornit-o. În plus, afişul era plin de nume mari, iar eu voiam sa-l revăd, după 14 ani pe Steve Hackett. Prin ’94-’95 Cerbul de Aur i-a avut invitaţi pe Jerry Lee Lewis, James Brown şi pe Ray Charles. Încă mă urmăreşte faza asta, am rămas in Bucureşti pentru că aveam un rahat de examen pe care ,de altfel cred că l-am şi picat. dar am mers la o zi după încheierea festivalului, când au cântat Steve Howe, Steve Hackett şi David Palmer. Hackett mi-a plăcut la nebunie, două chitări acustice şi o clapă, o muzică mai degrabă clasică. A doua zi l-am întâlnit in holul Hotelului Aro, am schimbat câteva vorbe, un tip extrem de amabil în cel mai sincer mod. Era îmbacat într-un costum şic albastru si mi-a oferit biscuiţi. Atunci n-a fost să iasă un interviu, dar l-am făcut la Gărâna, pe o pajişte. Interviul îl puteţi citi aici  http://www.formula-as.ro/2008/832/pop-rock-31/steve-hackett-10080   Iar articolul despre tot festivalul aici  http://www.formula-as.ro/2008/831/eveniment-17/jazz-pe-varful-muntelui-semenic-10026  Anul trecut a fost grozav de fotografiat, lumina excelentă pe scenă, oameni frumoşi în public. Sper din suflet că nu am deranjat pe nimeni cu aparatul. Nu au fost restricţii, în prima seară am fotografiat de pe un butuc, însă în cea de-a doua, la Wooten, un recital brici, de funk, în faţa scenei se adunaseră oameni să danseze, am fotografiat din picioare, dar un pic cu capsa pusă, pentru că, după cum ştiţi, muzica nu se poate asculta decât din poziţia şezut, intră pe urechi,se scurge pâna jos şi intră înapoi prin popou, ajungând din nou în urechi. Pe scurt, deşi era un concert foarte dansant, s-au găsit o grămadă de oameni care nu aveau chef să se ridice de pe butuci şi urlau la cei din picioare, îi trăgeau de haine, sau, în cazul meu, aruncau cu pietricele. Oricum, asta n-a fost nimic în comparaţie cu concertul lui Al Di Meola de la Timişoara, de acum trei ani, când omul nu înţelegea ce se întâmplă în public. Se pare că atunci când într-un loc se întâmplă faze faine ,oricât de depărtat ar fi acesta, până la urmă se află şi apar tot felul de neaveniţi. Dar asta cred că- singurul lucru care nu mi-a plăcut anul trecut acolo, în rest atmosfera şi oamenii, nu mai zic de concerte, au făcut o ediţie superbă de festival. Iar astăzi, 17 iulie, începe una noua. La galeria JAZZ găsiti de azi un album cu fotografii de anul trecut. Da-ţi un semn dacă vă găsiţi feţele pe acolo, s-ar putea să am mai multe cu voi.