De sacul greu, negru, îi atârnă un muțunache. Ne-a deschis ușa un valet negru, în uniformă, și am crezut ca imediat ce vom intra în holul hotelului își va pune magauaia din spate undeva jos și-și va trage sufletul. Iar eu mă vait de aparatul foto, că ar fi greu. A stat lejer cu el în spate, în timp ce vorbea la telefonul de la recepție. Nu știu de ce avusesem impresia că precedentul Interviu pe care l-am făcut cu Richard Galliano l-am făcut în engleză. Acum mi-a spus că nu-i o idee prea bună, iar eu nu știu o boabă de franceză. S-a întors cu telefonul la ureche și m-a întrebat Italiano? Am dat negativ din cap. Ce frumos ar fi dacă aș ști ceva limbi latine. Și-a pus jos acordeonul de 12 kilograme abia atunci când ne-am așezat pe canapeaua din hol și am încercat să discutăm. După câteva minute, am văzut în holul acestui hotel de lux un domn uscățiv, îmbrăcat într-un hălățel alb și atât. Asta dacă nu punem la socoteală cercelul și brățara din argint.Se uita prin hol și s-a îndreptat spre noi. Impresarul lui Galliano a salvat interviul, în engleză, și a fost o plăcere să stau de vorbă cu cei doi. Fotografia-i făcută la primul concert al său în Bucuraști, prin 2007, tot la Sala Radio, unde va cânta și în seara asta, alături de Orchestra de Cameră Radio. Mozart. Sold Out.