Sunt fascinat de felul atât de diferit în care oamenii simt și înțeleg o fotografie, iar expoziția este un bun prilej de a experimenta asta. De multe ori, privitorii o iau spre o cu totul altă direc’ie, au altă percepție față de ceea ce am fotografiat eu inițial și îmi place să ascult povestea lor. Ba chiar văd lucruri care fac legătura cu alte lucruri și din asta reiese că eu sunt mult mai deștept decât e cazul și că fotografia e foarte gândită. Cel mai mult m-a impresionat la Sibiu reacția Roxanei. Dintre prietenii mei din Sibiu, unii au venit la expoziție, alții nu. A venit la vernisaj Roxana. Pe care nici măcar nu o invitasem. N-o invitasem pentru că aflasem că, cu vreo săptămână în urmă, născuse, și m-am gândit că, în afară de a-și strânge actele pentru înființarea unui SRL, singura treabă care ar interesa-o mai puțin ar fi expoziția mea. Însă Roxana și-a lăsat bebelușul acasă și a stat o oră și jumătate la expoziție, ceea ce pentru mine a fost o mare onoare. Însă cireașa a venit odată cu reacția Roxanei la fotografia cu nea Fănică. În altă zi, altcineva spunea că reprezintă esența expoziției, dacă ar fi să rămână o singură fotografie, asta ar fi, cu un bărbos cu fesul tras pe sprâncene și cu o privire crâncenă. Roxana mi-a spus că e preferata ei pentru că…îi amintește de băiețelul ei nou născut, e atât de pur și de copilăresc acel chip.