Când am ajuns în cartierul ăsta rupt de lume din satul Plopu, băieţii se jucau cu arcurile în fumul gros din focurile de pe malul Trotuşului. Le-am dat câte o bomboană, au mulţumit frumos, când am vrut să le mai dau una s-au mirat şi au spus că au primit deja. Familiile lor îşi duc cu greu traiul, dar ei sunt veseli, energici şi politicoşi. Unul dintre băieţi a intrat în vorbă cu mine, mă gândeam că e foarte comunicativ, apoi mi-am dat seama că e unul dintre cei pe care i-am fotografiat mai devreme, doar că fugise până în casă, îşi pusese un tricou pe el, şi îşi trăsese o freză jmecheră, cu gel. Una din fetele din grupul nostru, cu o figură angelică şi ochi mari, l-a luat pe unul dintre băieţi deoparte şi l-a certat blând ” de ce i-ai rupt săgeata prietenului tău? Ai făcut-o intenţionat sau aşa, involuntar?” Copilul s-a uitat întâi în sus, apoi în pământ, a luat taurul de coarne, s-a uitat în ochii ei mari şi a spus fără să clipească:” câteodată!”

Pe la jumătatea anilor 90, dacă mergeai în faţa scenei la un concert la Polivalentă, aveai toate şansele să ţi-o cam iei, mereu se găsea acolo un grup de punkişti dimenţi care nu aveau nici o treabă cu ce se cânta, ci cu împărţitul pumnilor şi picioarelor, la grămadă. Lucrurile astea s-au schimbat demult, iar în toamna asta am avut surpriza plăcută să văd că la Polivalentă se strânge cel mai mişto public de sală mare din Bucureşti. Probabil că zona de stat în picioare, fără scaune, “gazonul”, are multe de spus, cam aşa se trăieşte un concert rock. La Iris, sala a fost arhiplină, iar publicul a  trăit la maxim concertul, a cântat tot timpul într-o atmosferă pasională . La ZZ TOP s-a umplut cam jumătate din sală, factorul afectivitate nu a fost, bineînţeles, luat în calcul, oamenii au venit doar să asculte o trupă mare, nu una pe care o iubesc. Chiar şi aşa, după a patra piesă, “Pincushion”, am avut surpriza să aud sala strigând sacadat “Zizi Dop, Zizi Dop”, spectatorii s-au distrat, iar la sfârşit s-a chiuit până au revenit oamenii pe scenă. Nimic din atmosfera politicoasă şi plicticoasă de la Sala Palatului. La un moment, Billy F. a zis “aţi văzut chestia asta?” şi a arătat înspre public. Un tip din primele rânduri venise cu o barbă blonzie, lungă, lungă,  de plastic, cu ochelari de soare şi a căpătat o piesă dedicatie specială. Ce m-a deranjat este că, deşi am stat până la sfârşit, nu am aflat care dintre bărboşi este Zizi Dop ăsta. Aveţi aici câteva fotografii cu publicul de la Iris şi prima fotografie din seria cu ZZ TOP.

Nu-mi place cuvântul ăsta, ” coincidenţe”, mai degrabă le numesc  nişte întâmplări care mă uluiesc într-un mod plăcut. Cum ar fi joi după amiaza, în timp ce eram în tren şi mă îndreptam spre Timişoara. A doua seară aveam vernisajul expoziţiei “Urban Kiss”, la Cărtureşti. Sună telefonul, Alexandrina Hristov, cu care nu mai vorbisem din aprilie, de la lansarea discului ei, mă învită la vernisajul expoziţiei sale de pictură, care are loc a doua seară, la… Cărtureştiul din Bucureşti. În martie, când am invitat-o eu la Cărtureşti Bucureşti pentru vernisajul “Urban Kiss”, m-a invitat şi ea , cu exact o seară mai devreme de deschiderea mea, într-o cafenea unde-şi expunea câteva tablouri. Cafeneaua era situată pe aceeaşi stradă, Pictor Verona, cu Cărtureşti. Dar asta nu-i nimic. Astă vară, la Muzeul Astra din Sibiu, am ratat programul unor căluşari, de pe o uliţă a muzeului. Când am ajuns eu tocmai se terminase, oamenii s-au tras la umbră, un căluşar l-a invitat la vals pe ţiganul mustăcios de la vioară, iar alt căluşar, cu o voce răguşită, a început să cânte “M-a bătut vântul şi ploaia / Şi am ajuns la Sinaia./ Dac-ar ştii nevasta mea,/ Cu toporu m-ar tăia”. M-am amuzat, am notat versurile în carneţel şi abia la Bucureşti, uitându-mă peste carneţel, mi-a picat fisa. În tren, în drum spre Sibiu, la câteva sute de metri înainte de a intra în gara Sinaia, la capătul celălalt al vagonului cam golaş, s-a deschis uşa şi a ieşit cu ochii bulbucaţi de somn, un frate manelist, de-al meu, în toată splendoarea sa: tricou negru, cu sclipici, lanţ, la gât, la mână, pantaloni albi,etc. ” Fratele meu, unde suntem aici?” I-am zis şi a dat mâhnit din cap, ” băutura, fir-ar ea să fie, trebuia să cobor la Ploieşti”. Tipul avea vreo 25-30 de ani şi am continuat să vorbim, eu cu capul ieşit pe geam, el traversând liniile, şi să ne facem cu mâna, de parcă am ne-am fi trotilat împreună, iar acum eu mergeam mai departe, şi el rămânea acasă.

Dragi timişoreni, m-aş bucura foarte tare dacă ne-am întâlni vineri seara, 23 octombrie, orele 19, la librăria Cărtureşti din strada Mercy 7. Este vorba de vernisajul expoziţiei de fotografie “Urban Kiss”, la care va fi prezent şi subiectul principal, Răzvan Mazilu.  

Trebuia să ne întâlnim vinerea trecută, soare, după amiază superbă pentru fotografii de copertă, dar s-a amânat pentru a doua zi. Am boscorodit toată ziua în barbă, era întunericos afară,  dar dacă nu se întâmpla aşa, probabil că nu ajungeam într-un loc atât de elegant şi de plăcut. Oricum, din cele 4-5 întâlniri foto cu Gianina, jumătate s-au întâmplat pe frig şi lumină slabă. Prima oară, în martie 2000, vânt, umezeală… De fiecare dată ochii şi atitudinea Gianinei au salvat situaţia. Acum i-a venit ideea să mergem pe terasa hotelului Residence, de lângă Mănăstirea Caşin. Încă din hol, fără să ştie că venim, ne-a luat pe sus un domn cu comportament şi haine de majordom cu stil, a pupat-o pe fată, s-a bucurat că o revede ( se mai văzuseră o singură dată, la inagurare, cu un an în urmă), ne-a dus pe terasa care teoretic era închisă publicului, ne-a trimis un ceai cald. Cred că-i plăcut să-ţi zâmbească oamenii sincer şi să te simpatizeze pe unde te-ai duce. Nici o umbră de falsitate, întotdeauna o plăcere să discuţi şi să o fotografiezi. Văzusem cu o seară înainte un film românesc nou, premiat cică pe afară, care m-a scos din sărite: două ore fără muzică, lumină, acţiune, vreo imagine mai acătării. Trebuia s-o întreb dacă sunt eu idiot şi n-am înţeles sau ce-i cu filmu ăla, mi-a zis că la fel s-a simţit şi ea şi m-am calmat. Nu reuşesc să înţeleg de ce regizorii de film nu o solicită, cred că s-ar descurca grozav, nu doar că are faţă de film, ci şi atitudine şi clasă. Băieţii ăştia habar n-au ce pierd. Am avut o părere de rău la plecare, mi-ar fi plăcut foarte mult să bag şi un film alb-negru, cred că s-ar fi potrivit. Coperta şi fotografiile color de interior au apărut în numărul actual al “Formulei AS”.

Imediat după concertul Iris de la Polivalentă m-am întâlnit în faţa scenei cu Dan Iliescu, unul dintre cei 8000 de spectatori. Mi-a spus că vor pleca în America pentru câteva concerte( treabă care m-a mirat ), că vor mai avea câteva cluburi prin Bucureşti, apoi, spre sfârşitul anului, vor să facă un spectacol mai mare, poate la Circ. Ar merita cu prisosinţă. Cred că Timpuri Noi este cea mai tare trupă românească live, dar după concertul Iris de pe 8 octombrie vor avea concurenţă. Iris s-a întors cu o energie nouă, a fost grozav să-l văd pe Minculescu aproape zburdând pe scenă. Niciodată nu a părut învins sau resemnat, dar dădea impresia unui om care nu lasă să se vadă că duce un ditamai muntele pe umeri. A ieşit unul din acele concerte memorabile de la Polivalentă, pe care le pot alătura în memoria mea afectivă spectacolelor Iris-15 ani sau lansării albumului “Miraj”. Nu ştiu ce emoţii or fi avut băieţii pe scenă, dar eu am fotografiat o mare parte din concert cu pielea de găină şi cu părul zburlit pe braţe. Poate asta ar zice şi prietenul Costin, celălalt fotograf ce a putut trage de lângă scenă, dacă un efect pirotehnic nu i-ar fi pârlit părul de pe braţ. Aşadar au fost efecte pirotehnice, companie plăcută, acces la scenă, concert tare, parcă mai lipseşte un “amănunt”…Lumina . Lumina a fost de macao, reflectoarele de urmărire nu răzbeau până la scenă, luminile pe ei veneau doar de sus şi din spate, şi în plus se băga fum la greu. Aproape la fel de prost ca la Iris 25 pe Aeroportul Băneasca. Poate că publicul n-a observat asta pentru că avea la dispoziţie 3 ecrane pe care să le vadă feţele. Ecrane pe care, la “Vis pierdut”, au apărut fotografiile unor artişti dispăruţi şi mult iubiţi. Nu m-aş fi gândit niciodată că publicul Iris îl va ovaţiona pe Michael Jackson, dar aşa a fost. Pe lângă Freddy, Jimi, Bob, Kurt, Lennon, Bonzo, au apărut şi ai noştri, Iuliu Merca era într-o fotografie veche şi nu a fost recunoscut, dar nea Gilache-da. Cel mai aplaudat a fost Moţu Pittiş, ceea m-a făcut să-mi amintesc că Laura Ganea a încercat anul trecut să pună la punct un spectacol la Polivalentă în memoria sa. Trupele au fost de acord, însa nu a găsit sponsori. Concertul Iris s-a încheiat cu “Strada ta”, confeti, atmosferă de rock adevărat, public senzaţional… În primul rând erau doi tipi care au cântat tot timpul şi au venit pregătiţi cu bannere pe care erau trecute numele tuturor cântecelor care s-au cântat pe scenă…Mă rog, n-am verificat dacă aveau un banner şi pentru “Pământul îl cuprind”.

Cu o seară înainte de primul concert Iris în Bucureşti după revenire şi cu o săptămână înainte de primul concert Vaya Con Dios din Bucureşti, în Clubul Ţăranului s-a ţinut primul concert din… (ghici) al trupei AZZA. Nu mai fusesem aici de exact un an, de la concertul bluesmanului Papa George. Luiza s-a îmbrăcat în costum gypsy, nu m-am aruncat să fotografiez, iar după câteva piese s-a dus în spatele scenei şi s-a schimbat într-o ţinută disco. M-am ofticat că nu am prins-o cu basma şi fustă, dar nu prea tare, atmosfera nu te lăsa să stai botos. La început oamenii au ascultat atenţi, apoi i-au încurajat, au chiuit, au strigat, au făcut glume, au cântat pentru ziua Luizei, parcă era un concert pentru prieteni. M-am bucurat să-i ascult pe Eddie şi pe Florin cântând împreună pe scenă, la vreo 7 ani după ce au plecat din Blazzaj. Florin a avut un solo fierbinte de X Bass, pigmentat cu strâmbături menite să ducă la implozia fan clubului său. Au cântat numai piese noi, iar câteva dintre ele sună genial, pe o direcţie inedită, cel puţin pentru mine. Pentru următoarele concerte se vor întoarce în cluburile din Sibiu.

“Generale, unde ţi-e mustaţa?” a glumit Nelu Dumitrescu, în vestiarul Sălii Polivalente, când la 19.30, ora începerii concertului, Cristi şi-a îmbrăcat tunica cu aspect militar. Biletele la concertul de revenire în Bucureştia trupei Iris se vânduseră de săptămâna trecută, aşa că băieţii ar fi vrut ca spectacolul să mai întârzie un pic pentru ca toată lumea să ajungă în sală. Le-am spus că e un cârd lung de maşini ce porneşte de la intersecţie,de la Tineretului. Cosmin Nicoară, impresarul trupei, a fost atât de amabil încât mi-a oferit un pass care să-mi permită să fotografiez concertul de lângă scenă, un gest pe care l-am apreciat foarte mult. M-am bucurat şi mai tare când am văzut că cel de-al doilea fotograf acreditat pentru treaba asta era bunul meu prieten Costin Nae. Prin 98-99, atunci când am scris cronica unui concert superb, lansarea albumului “Miraj”, tot la Polivalentă, i-am cerut lui Costin o fotografie să-mi ilustrez articolul. Mi-a dat una din profil, cu Cristi tuns şi cu o mână întinsă. Am fost îndrăgostit de fotografia aia şi mă gândeam dacă o să fac vreodată ceva asemănător . ..Acum câteva veri,  la lansarea albumului Iris “4 Motion”,  am primit o mapă de presă cu datele turneului din toamnă. Pe 16 octombrie era trecut Braşov. L-am sunat în octombrie pe Costin şi l-am întrebat dacă nu mergem la concert. Ne-am urcat în tren, am ajuns la Sala Sporturilor şi acolo jucau unii baschet. Am tăcut brusc. Costin l-a sunat pe Cosmin să-l întrebe de sănătate şi impresarul i-a zis că sunt la Cluj, au concert. Turneul se devansase cu o zi, la Braşov fusese pe 15, eu m-am simţit ca un rahat în ploaie, iar Costin a avut gentileţea să mă lase în viaţă… Anul trecut am fotografiat împreună Iris-Def Leppard-Whitesnake. Acum, pe 8 octombrie, Sala Polivalentă era plină, lumina s-a stins, oamenii au început să strige, doar copilul ăsta nu a scos un sunet tot concertul a stat cu ochii mari, aproape nemişcat, iar spre sfârşit a apărut pe scenă cu o floare pentru fiecare din trupă. (va urma)

Puteţi citi aici interviul făcut acum o lună cu Macy Gray, în ziua concertului, prin amabilitatea Andreei de la Events.http://www.formula-as.ro/2009/886/eveniment-17/frunze-ruginii-si-voci-de-aur-11619

Am trecut după amiază pe la Clubul Ţăranului, s-o pup pe Luiza Zan de ziua ei şi să fotografiez soundcheck-ul primului concert bucureştean al grupului AZZA. Ceea ce n-a mers pentru că nu era lumină deloc pe scenă, în schimb am glumit cu Luiza pe seama fotografiilor cu gypsy de pe pereţi, am întrebat-o care e ea şi mi-a arătat o bătrânică cu basma în curtea unei case. La primele repetiţii ale trupei, într-un club din Sibiu, Luiza îmi povestise despre rădăcinile ei gypsy, de care este mândră, iar eu sunt un mare fan al muzicii ţigăneşti şi lăutăreşti. Florin Barbu avea dreptate că atunci când spunea că se întâlneşte cu un amic în Sibiu şi stă cât e lumea la poveşti, dar în Bucureşti e total diferit. Abia ce am schimbat două vorbe, iar cu Eddie Neumann doar un salut formal. Apoi am plecat spre Polivalentă, pentru soundcheck-ul IRIS. Toată dihania de lumini de scenă pregătită pentru concert nu a intrat o clipă în priză, aşa că am făcut doar ceva fotografii cu Cristi luminat de camerele tv. Este întotdeauna plăcut să fiu în preajma lui. După patru ore în care nu a urcat pe scenă pentru că nu erau caburile şi celelalte gata, l-am întrebat dacă nu s-a săturat de timpul ăsta pierdut pe la probe. Mi-a zis că asta nu-i nimc, la probele de la Iris 30 a stat 9 ore! La un moment, dădea un interviu telefonic foarte lung, de vreo oră, şi o luase de nebun noaptea prin aeroport, pe piste, ăia îi tot dădeau semnale de avertizare, el tot vorbea şi până la urmă l-au pescuit cu  maşinuţă. I-a spus că primul meu concert Iris a fost tot la Polivalentă, pe 8 decembrie 1989, apoi mi-am dat seama că au trecut aproape 20 de ani de atunci şi m-am speriat. S-ar putea să iasă bine diseară la concert, au un ecran mare în spate, şi, ce-i mai important, pe scenă  vor fi doar ei, fără îngeraşi care coboară din tavan, actriţe care recită nonsensuri cu voce groasă afectată, soprane, etc.. Alte câteva fotografii de la interviul de săptămâna trecută, cu Nelu ţinând reprotofonul pentru Relu şi pentru Valter.