Acum vreo două luni  Răzvan Mazilu mi-a propus să duc pentru o zi câteva din fotografiile expoziţiei “Urban Kiss” la Hotel Novotel, unde urma să ţină el un soi de conferinţă la ceva eveniment legat de management, bussiness, n-am înţeles prea bine. Pereţii alb, stâlpii, mai precis, de la mezanin se potrivesc cu fotografii alb negru, le-am agăţat cu nişte gută de sistemele de iluminat de deasupra şi s-au aşezat foarte bine. Am rămas pe hol în aşteptarea maestrului, dar fetele ce m-au ajutat la montat au spus că ar fi trebui să intru, pentru că dl Mazilu apare doar după ce e toată lumea în sală. S-au uitat cam lung la mine când le-am spus că nu intru în nici un chip acolo pentru că o să mă pufnească râsul după prima frază. Îl şi vedeam pe Răzvan la un pupitru ţinând o prelegere şi pe mine ţâşnind pe uşă cu mâna la gură, într-un hohot cristalin. Sau se spune hohote cristalin? A apărut şi maestrul, îmbrăcat la patru ace, cu mânuşi albe, în costumul din “Sell Me” şi primul lucru pe care mi l-a zis a fost ” Sper că nu intri, că mă umflă râsu dacă te văd şi nu mai spun nimic”. A fost foarte reconfortant să aflu că  că mai există şi alţi oameni de 37 de ani decenţi, responsabili, care se iau foarte în serios şi-şi respectă vârsta. ( va urma )