Nu-mi place cuvântul ăsta, ” coincidenţe”, mai degrabă le numesc  nişte întâmplări care mă uluiesc într-un mod plăcut. Cum ar fi joi după amiaza, în timp ce eram în tren şi mă îndreptam spre Timişoara. A doua seară aveam vernisajul expoziţiei “Urban Kiss”, la Cărtureşti. Sună telefonul, Alexandrina Hristov, cu care nu mai vorbisem din aprilie, de la lansarea discului ei, mă învită la vernisajul expoziţiei sale de pictură, care are loc a doua seară, la… Cărtureştiul din Bucureşti. În martie, când am invitat-o eu la Cărtureşti Bucureşti pentru vernisajul “Urban Kiss”, m-a invitat şi ea , cu exact o seară mai devreme de deschiderea mea, într-o cafenea unde-şi expunea câteva tablouri. Cafeneaua era situată pe aceeaşi stradă, Pictor Verona, cu Cărtureşti. Dar asta nu-i nimic. Astă vară, la Muzeul Astra din Sibiu, am ratat programul unor căluşari, de pe o uliţă a muzeului. Când am ajuns eu tocmai se terminase, oamenii s-au tras la umbră, un căluşar l-a invitat la vals pe ţiganul mustăcios de la vioară, iar alt căluşar, cu o voce răguşită, a început să cânte “M-a bătut vântul şi ploaia / Şi am ajuns la Sinaia./ Dac-ar ştii nevasta mea,/ Cu toporu m-ar tăia”. M-am amuzat, am notat versurile în carneţel şi abia la Bucureşti, uitându-mă peste carneţel, mi-a picat fisa. În tren, în drum spre Sibiu, la câteva sute de metri înainte de a intra în gara Sinaia, la capătul celălalt al vagonului cam golaş, s-a deschis uşa şi a ieşit cu ochii bulbucaţi de somn, un frate manelist, de-al meu, în toată splendoarea sa: tricou negru, cu sclipici, lanţ, la gât, la mână, pantaloni albi,etc. ” Fratele meu, unde suntem aici?” I-am zis şi a dat mâhnit din cap, ” băutura, fir-ar ea să fie, trebuia să cobor la Ploieşti”. Tipul avea vreo 25-30 de ani şi am continuat să vorbim, eu cu capul ieşit pe geam, el traversând liniile, şi să ne facem cu mâna, de parcă am ne-am fi trotilat împreună, iar acum eu mergeam mai departe, şi el rămânea acasă.