Când am ajuns în cartierul ăsta rupt de lume din satul Plopu, băieţii se jucau cu arcurile în fumul gros din focurile de pe malul Trotuşului. Le-am dat câte o bomboană, au mulţumit frumos, când am vrut să le mai dau una s-au mirat şi au spus că au primit deja. Familiile lor îşi duc cu greu traiul, dar ei sunt veseli, energici şi politicoşi. Unul dintre băieţi a intrat în vorbă cu mine, mă gândeam că e foarte comunicativ, apoi mi-am dat seama că e unul dintre cei pe care i-am fotografiat mai devreme, doar că fugise până în casă, îşi pusese un tricou pe el, şi îşi trăsese o freză jmecheră, cu gel. Una din fetele din grupul nostru, cu o figură angelică şi ochi mari, l-a luat pe unul dintre băieţi deoparte şi l-a certat blând ” de ce i-ai rupt săgeata prietenului tău? Ai făcut-o intenţionat sau aşa, involuntar?” Copilul s-a uitat întâi în sus, apoi în pământ, a luat taurul de coarne, s-a uitat în ochii ei mari şi a spus fără să clipească:” câteodată!”