La sfârşitul verii am primit un telefon de la Mircea Toma, care m-a invitat să merg cu un grup de ziarişti într-o deplasare prin cartierele gypsy ale Craiovei, în cadrul programului guvernamental S.P.E.R. Adică Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă. Atunci am preferat să fotografiez concertele Cohen, Macy Gray şi concursul Invincible Team din Constanţa, dar la următoarea invitaţie, pe la mijlocul lui septembrie, prin zona Bacăului, am acceptat. Am avut mai întâi de trecut eu de o prejudecată, legată de apartenenţa la un grup de ziarişti, alţii decât colegii mei, şi mă bucur că am făcut-o. Cineva spunea în microbuz că parcă suntem în tabără. Cu toţii erau tineri şi foarte tineri, s-a râs mult, ne-am împrietenit şi s-a făcut treabă bună. Acum am de trecut de o altă prejudecată .O expoziţie de grup, legată tot de S.P.E.R. şi de acea deplasare. O expoziţie care va avea loc mâine, 14 noiembrie, la Palatul Copiilor, în cadrul unui eveniment numit Roma Cult Fest, ce va aduna lăutari, meşteri ţigani, filme documentare legate de viaţa ţiganilor din Romania, un concert Damian and Brothers, şi o expoziţie de fotografie. E drept că am mai expus câteva fotografii, colore, în “expoziţii” lărgite, dar alea era în cadrul unor concursuri şi se întâmpla cu 10 ani în urmă. Aşa că ar fi prima expoziţie de grup la care particip. Am trimis 22 de fotografii alb-negru şi una color, nu ştiu cum au ieşit printurile, cum vor fi amplasate panourile. La expoziţiile mele am încercat, cu ajutorul prietenilor, să fiu atent la detalii, să iasă cât mai bine, acum a fost mai dificil să controlez lucrurile. Să vedem ce-o ieşi. Porţile se deschid la 11 şi rămân aşa până după 22. Fotografiile postate aici azi, ieri, şi acum 10 zile vor face parte din expoziţie

- November 13, 2009
- No Comments
Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram
Share on pocket
Pocket
Share on email
Email