Nu, nu-i nici Yeti, Big Foot, Fozzie, Winnie The Pooh, nici Baloo, e chiar Vasile. Când era el mic, într-un sat ieşean, Vasile era fascinat de jocul ursului, pe 1 şi 2 ianuarie, aşa că de pe la 16 ani a început să fie chiar el Ursul, iar acum, la 30, are nişte “ursari” la jumătate din vârsta lui. Au zis că dacă tot fac ceva, măcar să merite, să impresioneze, aşa că au venit la Muzeul Satului, la Festivalul “Flori Dalbe” de duminică, cu un costum de vreo 150 de kilograme, făcut din stuf. De fiecare dată când ursul se ridica în picioare, un norişor de fulgi roia în jurul lui, începând propriul dans. A fost o nebunie de zgomote, chiote, culori, colinde, fanfare, cu ansambluri de prin nordul ţării, cu tot soiul de personaje ancestrale, care de care mai fotogenice, dar ursul lui Vasile s-a dovedit a fi preferatul meu.