Am scris ceva despre concertele din 2009, dar îmi amintesc cu mare plăcere şi de o experienţă muzicală departe de scenă. Pe la sfârşitul lui octombrie, a doua zi după vernisajul expoziţiei mele de la Cărtureşti din Timişoara, am avut bucuria să fiu, alături de Carmen, soţia lui Ilie Stepan, singurul “spectator” al unui moment muzical la fel de intens şi de ofertant ca un concert în lumina reflectoarelor. Poate chiar mai mult de atât. Chiar dacă locul de desfăşurare era sufrageria lui Horea. O repetiţie cu chitare acustice între două generaţii ale muzicii timişorene: un pionier al rock-ului şi un chitarist de top al momentului, Ilie Stepan, respectiv Horea Crişovan. Muzica plutea aşa de lin, de natural, se potrivea atât de bine cu spaţiul acela mic, mă gândeam la atmosfera aia rigidă de la Sala Palatului, de pildă, la toate locaţiile de concert alese aiurea, fără legătură cu muzica respectivă, doar aşa, că sunt mari şi încape mai multă lume. În acea sufragerie nu se pierdea nimic, nici un sunet, nici o emoţie, prindeai tot. Se păstra chiar esenţa muzicii. Plus că, fie vorba  de dans, teatru, îmi place la nebunie să fiu martor la momentele din culise, la încercările, ideile, repetiţiile ce pun la punct un spectacol.