Am făcut fotografia pe seară, am dus repede filmul la developat, am ajuns acasă şi l-am scanat. Zdrang, am avut fotografia gata chiar în ziua în care am declanşat, ceea ce mi se-ntâmplă foarte rar. E un sentiment plăcut să te gândeşti la ea câteva ore, cum o fi ieşit, e ceva de capul ei, şi în aceeaşi seară să o vezi. Iarna asta am scanat filme vechi de zece ani, de pe unele din ele abia acum am văzut ce-a ieşit. Nu te ajută prea tare să evoluezi dacă te uiţi după zece ani. Şi asta nu-i nimic. Am găsit un film vechi din 1990, ce aştepta cuminte rulat într-o hârtiuţă. Primul meu film cu aparatul “fabulos” la acea dată pentru mine, Quingdao, pentru care strânsesem bani luni bune. Prima parte a filmului este făcută prin mai în Piaţa Universităţii. Dacă mi-ar arăta cineva cadrele alea fără nici o noimă, idee, încadratură, mi-ar trece prin cap că ăla de le-a făcut, indiferent ce vârstă ar fi avut, nu are şi nu va avea treabă cu fotografia, este lipsit de orice talent, un afon. Şi poate că nici n-aş greşi prea tare.