Uragan sau tornadă?

Marţi seară am văzut la Telecinemateca “Ceai cu Mussolini”, în care protagonistele erau nişte englezoaice cu vârste respectabile cunoscute ca “Scorpioanele”. A doua zi, am mers la conferinţa de presă Scorpions, iar pe drum am oprit la un laborator să printez câteva fotografii făcute acum 3 ani la concertul lor de la Craiova. În 2006, când au venit data trecută în Bucureşti, le-am dat câteva fotografii din concertul lor de la Braşov, din 2000, şi s-au bucurat, mai ales Rudolf Schenker şi bateristul, James Kottack. Schenker era cu o ucraineancă frumoasă, de vreo 20 de ani, dar nu genul fotomodel inaccesibil, o tipă simpatică, fără fiţe. Am stat de vorbă, ne-am uitat peste fotografii, şi mai apoi am făcut şi un interviu cu RS. James mă întreba unde să iasă seara în oraş, l-am sunat seara la hotel, dar nu s-a potrivit. Ieri, la conferinţă, Scorpions au întârziat vreo 45 de minute, dar asta nu-i o problemă, sunt o trupă rock şi n-au decât să întârzie cât vor. Însă organizatorii închiriaseră la Hilton Sala Enescu, o sală în care fusesem la prima venire a lui Joaquin Cortes, atunci când era el, interpretul şi 10 ziarişti. Acum erau vreo 20 de fotografi, 7 cameramani cu ditamai sculele şi vreo 40 de ziarisţi înghesuiţi în aer închis şi căldură. Iar organizatorul zice că se pot pune vreo 5-6 întrebări în total. Întrebări pe care le-au pus domniţele cochete TV care ştiu despre Scorpions că sunt trupa aia care cântă “Wind of Change”. Întrebările terne de la aproape toate conferinţele, aşa că ar fi putut ieşi o plictiseală maximă. Partea bună e că “băieţii” s-au dovedit maeştrii în a răspunde printr-un cuvânt care să stârnească hohote de râs. “Ce aţi găsit schimbat scimbat în România faţă de data trecută?” “Barul hotelului!”, “Sunteţi ca o carte care-şi scrie ultimele pagini. Care vor fi ultimele cuvinte?” “Amin!” “Ce trupe noi vă plac?” RS a luat-o în serios, a zis ceva de Metallica, Green Day, Kings of Leon, dar Klaus Meine a luat microfonul şi a zis apăsat “AC-DC!” KM a mai zis că dacă “Weather will be fine, we will rock you like a hurricane!”, moment în care ceilalţi au izbucnit în râs. “if not, we will rock you like a… tornado” RS a zis o treabă interesantă, că s-au apucat de rock urmărindu-i pe Beatles şi pe Stones, dar au vrut să nu cadă în aceeaşi capcană a orgoliilor distructive, să facă muzică între prieteni. Mathias Jabbs, un tip oricum taciturn, n-a apărut. Odată conferinţa încheiată am reuşit să le dau plicurile cu foto lui James şi lui RS şi asta a fost, erau înconjuraţi de bodyguarzi în cămăşi albe. Iar în seara asta e voie la pozat prima piesă. Fotografii din precedentele concerte Scorpions, pe site, la ROCK.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on telegram
Telegram
Share on pocket
Pocket
Share on email
Email