Erau vreo trei evenimente în oraş legate de Noaptea de Sânziene şi am ales să merg undeva lângă Gara Băneasa într-un loc în care nu mai călcasem. Am ajuns târziu, spre înserat, cu prietenul Mandela, pe biciclete, le-am legat de poarta de lemn, şi nu mi-a venit să cred cât de frumos era acolo. Livada Muzeelor Mina Minovici, închisă în afara unor astfel de evenimente. Mandela cântase acolo cu un an în urmă, dar nu suflase o vorbă. Pe unde întorceai capul, fetiţe şi domniţe cu cununi pe cap, beculeţe atârnate în copaci, şevalete luminate cu fotografii cu biserici vechi de lemn, şi, peste toate, locul era superb. M-am cam ofticat că nu am ajuns mai devreme, dar cine s-ar fi gândit? Printre copaci, într-un soi de luminiş, s-a ţinut o paradă de modă. Vreo zece zgâtii de copii rupeau iarbă şi floricele şi alergau după modele să le ofere, ceea ce n-a mai fost aşa de amuzant când au dansat Răzvan Mazilu şi Monica Petrică şi ăştia mici se încurcau printre picioarele lor să le întindă “flori”. Nu mă mai văzusem cu ei anul ăsta şi mi-a prins bine să vorbim 5 minute. După ei a urmat Grupul coral SOUND, minunat, toată livada era plină de glasurile lor, nu cred că se găsea ceva mai potrivit pentru acea noapte. Însă n-au trecut două secunde după ce-au încheiat ei, nici n-au apucat să iasă de pe “scenă”, că o cucoană a înşfăcat microfonul şi a început să răcnească în el, chemând oamenii la horă şi dansuri populare. A spart toată atmosfera, ca nuca-n perete e puţin spus. Ar fi meritat doar dacă aş fi dat de Răzvan să văd ce faţă face, ar fi meritat din plin, dar omul fusese prevăzător şi se cărase. Am mai suportat vreo jumătate de oră, apoi a terminat şi m-am bucurat de liniştea din livadă, am stat pe iarbă, m-aş fi culcat acolo.