Domnul Caramitru a deschis seara, spunând că acest concert reprezintă inaugurarea unei noi săli, amfiteatrul în aer liber de pe clădirea TNB. L-a prezentat pe arhitectul întregului proiect și a făcut o glumiță legată de ploaie. Concertul a început cu un intro sensibil, subtil al lui Marius Mihalache, la țambal, apoi cu vocea Arabelei și emoționala Doină. Priveam prin geamul din cabina de sonorizare, de unde proiectam, alături de Sebastian, care a pus la punct toată partea tehnică, fotografiile în timp real, încercând să le facem să curgă odată cu muzica. Un sentiment grozav să vezi fotografiile proiectate la dimensiuni uriașe deasupra muzicienilor, însoțindu-le muzica. Amfiteatrul era plin ochi, lucrurile mergeau bine. Arabela a spus că poate n-ar trebui să cânte a treia piesă, Paparude, pentru că de fiecare dată când o fac, începe ploaia. Fotografiile rulau și Sebastian a întrebat Plouă?`, dar am crezut că glumește, până ce am văzut stropii pe geam. Energia era tare faină pe scenă și-n sală, oamenii aplaudau, îi încurajau, dar când a început să toarne, concertul s-a oprit. În 10 minute, toate instrumentele, cablurile erau strânse și puse la adăpost. Concertul se reia în seara asta, la Sala Studio, acoperită, bineînțeles, unde sunt așteptați spectatorii cu bilete pentru sâmbătă și pentru duminică. Ideea cu proiecțiile rămăne în picioare.