Mi-am petrecut patru amieze şi patru seri în compania cailor, la Galop Show, dar n-am încălecat odată, deşi mi s-a propus cu prietenie. Mi-am petrecut zeci de ore la milongas, dar n-am învăţat doi paşi de tango, deşi mai aveam un pic şi eram luat pe sus. Iar acum stăteam la slujbă, în mica biserică de lemn a Mănăstirii Oaşa, din Munţii Şureanu, şi mă tot întrebam: ar trebui să-i sărut şi eu mâna părintelui stareţ în loc să i-o strâng ferm, ar trebui să merg şi eu să mă spovedesc şi apoi să mă împărtăşesc ( ceea ce n-am mai făcut din copilărie), aşa cum făceau toţi studenţii de la ASCOR ce veniseră cu autocarele la mănăstire? Îmi era  clar că Oaşa e un loc foarte aparte. A doua zi după prima slujbă la care am asistat aici, am discutat cu fratele Ioan şi am rămas uluit când mi-a spus că slujba durase două ore, cum adică, stătusem două ore în picioare, într-un loc, fără să vreau să ies? Peste o zi, la şase dimineaţa, după o noapte aprope nedormită din cauza frigului, m-am trezit şi am mers din nou la slujbă. Corul este fabulos la Oaşa. Şi stăteam în biserică, cu o mie de întrebări în cap, când l-am văzut pe fratele Mihai, prospăt absolvent de Litere, cum râde mânjeşte, în cor, şi-l molipseşte şi pe fratele Ioan. Râdeau ca nişte copii, fără nici o urmă de vină, erau senini. Şi am înţeles că mă tot frământam degeaba, de fapt mi-am reamintit acel sentiment, despre ce-i vorba de fapt, ştiam deja. De aia urăsc iarna, pentru că mereu mă face să-l uit. Mi-am amintit de clovnul Jango Edwards, care la 60 de ani îşi încheie showul sărind gol într-un pahar cu apă, şi care-mi spunea cât de important este să zâmbim, să zâmbim mereu, din toată inima. Şi văzându-l pe părintele stareţ cum îi îmbrăţisează pe fraţii mai tineri în curtea mănăstirii, în dimineaţa zilei sale de naştere, m-am gândit cum mă strângea în braţe când mă vedea acum 7-8 ani Cristi Minculescu, de-mi săreau sprâncenele. Şi cât de bine mi-au prins mereu gesturile astea simple, un zâmbet, o îmbrăţişare, un chicot într-un moment nepotrivit, o privire copilăroasă, câte porţi pot ele deschide. Şi cât de simplu pare a fi ca, atunci când gândeşti, spui , faci ceva, să o faci cu drag.